Consiliul Europei cere statelor membre mai multă siguranţă pentru jurnalişti. Campania care le va crește protecția
0Consiliul Europei cere statelor membre să elaboreze de urgenţă „planuri naţionale de acţiune pentru siguranţa jurnaliştilor", transmite EFE, citată de Agerpres.

Jurnaliștii „se confruntă din ce în ce mai des cu presiuni nejustificate, intimidări, violenţe şi alte forme de ingerinţă în activitatea lor", atrage atenția Consiliul Europei.
Cu prilejul Zilei Libertăţii Presei, secretarul general al organizaţiei, Marija Pejcinovic Buric, arată că, pentru a proteja democraţia, statele trebuie să creeze „un mediu propice în care mijloacele de comunicare în masă pluraliste şi independente să poată funcţiona şi să-şi joace rolul esenţial de observatori critici".
„Fără teama de represalii"
Acest lucru înseamnă să poată cere guvernelor şi altor actori să dea socoteală pentru acţiunile lor, ceea ce implică să fie libere să comunice informaţii, să alimenteze dezbaterea publică şi exprimarea ideilor şi opiniilor „fără teama de represalii".
Secretarul general al Consiliul Europei subliniaxză că „orice ameninţare sau atac la adresa jurnaliştilor" ar trebui să fie condamnat de responsabilii politici și spune că discursul împotriva mijloacelor de comunicare este antidemocratic.
Deteriorarea libertăţii presei
Într-un raport anual publicat recent de Platforma pentru Siguranţa Jurnaliştilor şi Protecţia Jurnalismului, autorii constată deteriorarea libertăţii presei în unele ţări europene, în special în Rusia şi Belarus, care nu aparţin organizaţiei.
Consiliul Europei, organism paneuropean (46 de ţări membre), a cărui misiune este apărarea drepturilor omului şi a statului de drept, a elaborat o serie de instrumente şi doreşte ca ţările să dea prioritate punerii lor efective în aplicare.
Campania care va îmbunătăţi protecţia jurnalismului
Pejcinovic Buric spune că, în octombrie, Consiliul Europei va lansa o campanie de cinci ani pentru a îmbunătăţi protecţia jurnalismului şi a securităţii ziariştilor la nivel european, o ocazie de a pune în practică standardele Consiliului Europei.
Data de 3 mai a fost declarată Ziua mondială a libertăţii presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO din 1991.