Cetăţenii ungari din străinătate, stimulaţi cu prime de 32.000 euro să revină în Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetăţenii ungari care au lucrat în străinătate vor primi o subvenţie de 32.000 de euro dacă decid să se restabilească în Ungaria, anunţă Ministerul ungar pentru Resurse Umane, citat de MTI.

Guvernul de la Budapesta a elaborat un sistem de subvenţii pentru construcţia de locuinţe, în scopul încurajării cetăţenilor ungari care lucrează în străinătate să revină în ţară. Bence Retvari, un oficial guvernamental, a explicat că cetăţenii ungari vor trebui să demonstreze că au lucrat legal în străinătate în ultimele şase luni şi că au plătit contribuţii la asigurări medicale în ultimele 24 de luni. Dacă se vor restabili în Ungaria, ei vor primi o indemnizaţie de zece milioane de forinţi (32.000 de euro).

De o subvenţie egală vor beneficia şi cuplurile care au trei copii şi doresc să achiziţioneze o locuinţă. Familiile din Ungaria care au un singur copil vor beneficia de o primă în valoare de 600.000 de forinţi (2.000 de euro) pentru cumpărarea unei case, iar cele cu doi copii vor fi îndreptăţite la 2,6 milioane (8.300 de euro).

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite