Cazul curios al jurnalistului spaniol Pablo González, eliberat în schimbul de prizonieri cu Rusia. A fost sau nu spion rus?
0Povestea lui Pablo González, un jurnalist spaniol freelancer eliberat în cursul celui mare schimb de prizonieri între Est și Vest de la Războiul Rece, naște noi întrebări asupra statutului său. Suspectat că ar fi fost agent rus, informațiile despre cazul său rămân precare.
Stabilit în Polonia în 2019, a lucrat pentru agenția de presă spaniolă EFE, dar și pentru Voice of America și alte portaluri străine. Colegii săi polonezi și-l amintesc ca pe un tip sociabil căruia îi plăcea să se distreze în baruri și să cânte la karaoke.
La declanșarea invaziei ruse, González s-a numărat printre reporterii veniți din toată lumea pentru a relata despre ucrainenii ce soseau la granița dintre Polonia și Ucraina, pentru a se refugia din calea bombardamentelor. El oferea corespondențe pentru televiziunile spaniole din gara orașului de frontieră polonez Przemysl.
Totuși, la mai puțin de o săptămână, agenți de securitate descindeau unde era cazat, sub acuzații de „participare la activități în slujba unor servicii de informații străine contra Poloniei”, în calitate de agent al serviciilor ruse de informații militare (GRU).
Arestarea lui i-a șocat pe prietenii lui și, cum nu a fost deschis un proces, unii dintre ei au fost multă vreme sceptici față de acuzații și chiar au organizat proteste, cerând să fie eliberat. Autoritățile nu au detaliat niciodată de ce anume se face vinovat.
Apariția lui printre deținuții ruși întâmpinați de președintele rus Vladimir Putin pe un aeroport din Moscova, joi, a venit ca o confirmare că a fost realmente un spion sub acoperirea de jurnalist.
Pavel Rubțov s-a născut în 1982 la Moscova. S-a mutat în Spania cu mama lui pe când avea nouă ani, devenind Pablo González Yagüe. A absolvit jurnalismul și a lucrat pentru publicații precum Público, La Sexta și Gara, un ziar naționalist basc.
Ce spun serviciile poloneze despre cazul lui Pablo González
Investigația asupra lui rămâne clasificată. Un purtător de cuvânt al serviciilor secrete poloneze a declarat pentru Associated Press că nu pot furniza informații suplimentare.
„Pavel Rubțov, un ofițer GRU arestat în Polonia în 2022, efectua sarcini de informații în Europa”, se arată în declarația serviciilor de securitate poloneze, care au precizat că a fost inclus în acordul privind schimbul de prizonieri datorită „intereselor de securitate comune” ale SUA și Poloniei.
Se dădea drept jurnalist spaniol și „încerca să intre în Ucraina pentru a participa la eforturile de destabilizare [ale Rusiei]”, spunea în 2022, la un forum de securitate, Richard Moore, șeful agenției britanice de spionaj MI6.
Un alt indiciu cu privire la activitățile sale a fost dat de publicația rusă independentă Agențtvo, care scria în 2016 că Rubțov s-a împrietenit și a spionat-o pe Janna Nemțova, fiica liderului opoziției ruse Boris Nemțov, asasinat la Moscova în 2015.
Mărturiile colegilor
Jurnaliștii polonezi care îl cunoșteau pe González au declarat că acesta își folosea contactele pentru a călători în foste țări sovietice, inclusiv Ucraina și Georgia.
Voice of America, o organizație finanțată de guvernul SUA, a confirmat că acesta a lucrat pentru scurt timp pentru ei, la sfârșitul lui 2020, dar că materialele sale au fost scoase de pe site în urma acuzațiilor.
În toată această perioadă, activiști precum Reporteri fără frontiere au pledat pentru a fi fie judecat, fie eliberat.
„Ești nevinovat până când vinovăția ta este dovedită într-un proces”, a declarat vineri pentru AP Alfonso Bauluz, șeful biroului din Spania, exprimându-și frustrarea față de tăcerea din jurul cazului și față de faptul că nu este de așteptat să aibă loc vreun proces. În plus, Polonia nu a prezentat dovezile pe care le are împotriva sa.
Jaap Arriens, un jurnalist video olandez stabilit la Varșovia, ieșea deseori în oraș el și l-a descris ca fiind un bărbat prietenos, amuzant, cu un comportament de macho și cu pieptul plin de tatuaje cu care s-a lăudat odată într-un bar.
González părea însă mai înstărit decât un jurnalist independent mediu. Avea echipamente scumpe, de pildă lucrând de pe cel mai nou MacBook Pro de 14 inci.
„Viața este aproape prea bună”, își amintește Arriens că i-a spus odată, comentariu care l-a nedumerit.
González, al cărui bunic a emigrat în URSS în timpul Războiului civil spaniol, era cunoscut drept un naționalist basc cu legături cu mișcarea de independență.
De altfel, Rusia este suspectată de sprijinirea mișcărilor separatiste din Spania și din alte țări, în încercarea sa de a destabiliza Europa.
Cei care l-au susținut, inclusiv soția lui, spun că speră că acesta să se întoarcă în Spania.