Avioane militare britanice, trimise pentru interceptarea unor bombardiere ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avioane de vânătoare britanice au fost trimise pentru interceptarea unor bombardiere ruse depistate în apropierea spaţiului aerian al Marii Britanii, în contextul în care nave militare ruse traversează Canalul Mânecii, informează Sky News.

"Avioane de vânătoare Typhoon, din Forţa de reacţie rapidă, au fost trimise pentru escortarea unor bombardiere ruse detectate în apropierea spaţiului aerian britanic", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării.

"Avioanele ruse vor fi escortate în afara zonei de interes a Marii Britanii", a adăugat oficialul britanic.

Potrivit unor surse citate de Sky News, bombardierele depistate sunt de tip Tupolev Tu-95.

În paralel, nave militare ruse au pătruns, marţi, în Canalul Mânecii, în drum spre Atlanticul de Nord, unde vor efectua exerciţii militare cu tunuri antiaeriene şi antisubmarin.Grupul naval rus, coordonat de nava antisubmarin Severomorsk, efectuase manevre în Golful Biscay (în largul Spaniei), iar acum se îndreaptă spre zona de nord-est a Oceanului Atlantic, potrivit Flotei nordice a Rusiei.

Agenţia rusă Interfax relatase că exerciţiile se vor desfăşura în Canalul Mânecii, dar informaţia nu a fost confirmată oficial.

Relaţiile dintre Marea Britanie şi Rusia sunt tensionate pe fondul crizei din Ucraina.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite