Autorităţile din Mariupol îi acuză pe ruşi că au furat din spitale zeci de ventilatoare

0
0
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Autorităţile din Mariupol acuză că soldaţii ruşi au furat din spitale ventilatoarele care erau folosite pentru tratamentul pacienţilor grav bolnavi, potrivit Sky News.

Reprezentanţii Consiliului local din Mariupol susţin că ruşii au „furat" ventilatoarele din oraş, adăugând că acestea erau „extrem de necesare în tratamentul pacienţilor grav bolnavi".

„Doar în spitalele din Mariupol existau 60 de ventilatoare. Acum, aceste echipamente sunt cele pe care ocupanţii ruşi le duc pe teritoriul lor. În loc să îşi dezvolte medicina, Rusia îi jefuieşte pe alţii", anunţă ucrainenii.

Şi primarul oraşului îi acuză pe ruşi de jaf.

„Timp de 8 ani am dezvoltat sistematic fiecare domeniu, iar o atenţie deosebită am acordat celui medical. Nu numai că armata rusă ne-a distrus oraşul şi a ucis peste 20.000 de locuitori din Mariupol, dar a început să jefuiască şi ceea ce a rămas. Este un jaf şi o crimă de război", a spus primarul oraşului Mariupol, Vadim Boicenko.

Asediul oraşului Mariupol durează de săptămâni întregi, zeci de mii de persoane fiind blocate în oraşul port. Cea mai mare parte a infrastructurii civile a fost distrusă.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite