Associated Press: Ucraina nu mai are rachete americane ATACMS
0Forțele Armate ale Ucrainei nu mai au rachete americane ATACMS cu rază lungă de acțiune de la sfârșitul lui ianuarie, a raportat Associated Press, citând un oficial american și un parlamentar ucrainean.

În total, administrația anterioară a Casei Albe a livrat la Kiev mai puțin de 40 de rachete ATACMS, potrivit sursei citate.
Președintele american Donald Trump s-a pronunțat împotriva atacurilor cu rachete cu rază lungă de acțiune asupra Rusiei.
„De ce facem asta? Și noi alimentăm acest război și îl agravăm”, a afirmat republicanul.
La 17 noiembrie, fostul președinte Joe Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi armele americane cu rază lungă pentru a lovi adânc în interiorul Rusiei.
Decizia SUA, luată cu două luni înainte ca preşedintele ales Donald Trump să îşi preia mandatul la 20 ianuarie, a venit după luni întregi de cereri din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a permite armatei ucrainene să folosească arme americane pentru a lovi ţinte militare ruse aflate departe de graniţa sa.
Fiul lui Donald Trump i-a numit „imbecili” pe Joe Biden și pe oficialii americani pentru decizia de a da undă verde Ucrainei de a folosi rachetele.
„Complexul Industrial Militar pare să vrea să se asigure că va începe cel de-al treilea război mondial înainte ca tatăl meu să aibă șansa de a crea pacea și de a salva vieți”, a notat Donald Trump jr pe X. „Trebuie să blocăm acele trilioane de dolari. Să fie viața a naibii!!! Imbecili!”, a scris Donald Trump jr pe contul său.
La 19 noiembrie, Ucraina lansase pentru prima dată un atac cu rachete balistice ATACMS furnizate de Statele Unite asupra teritoriului rus.
Potrivit martorilor oculari și bloggerilor militari ruși, depozitul de muniție a fost vizat de rachete. Oficialii militari ucraineni au confirmat ulterior pentru RBC Ucraina că atacul a fost într-adevăr efectuat cu ATACMS (Army Tactical Missile System) de fabricație americană.