China respinge acuzațiile privind originea COVID-19 și susține că a apărut în SUA prima oară

0
0
Publicat:

China respinge ideea că SARS-CoV-2 își are originea în Wuhan, acuzând Washingtonul de politizarea subiectului și că virusul ar fi apărut de fapt în SUA mai devreme decât a fost declarat în mod oficial şi mai devreme decât a izbucnit în China.

FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Potrivit unei cărți albe publicate miercuri, 30 aprilie, de Biroul de informare al Consiliului de Stat, de la izbucnirea COVID-19, China a alocat în mod constant resurse semnificative studiilor colaborative privind originile virusului, implicând atât oameni de ştiinţă chinezi, cât şi internaţionali, scrie Agerpres.

Documentul cuprinde trei capitole, intitulate astfel:

1. „Contribuţia înţelepciunii chineze la studiul originilor virusului SARS-CoV-2”

2. „Contribuţia Chinei la lupta globală împotriva COVID-19”

3. „Răspunsul neadecvat al SUA la pandemia de COVID-19”

Tot în carte este relatat faptul că China a iniţiat cercetări în domenii esenţiale precum epidemiologia clinică, epidemiologia moleculară, epidemiologia mediului şi epidemiologia animalelor gazdă și a cooperat îndeaproape cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a studia originea virusului în spiritul responsabilităţii globale şi transparenţei.

De asemenea, raportul evidențiază că în cercetări precum „Studiul global al OMS privind originile virusului SARS-CoV-2: Studiul comun OMS-China”, s-au realizat investigaţii epidemiologice sistematice, s-au ocupat cu urmărirea moleculară şi cu depistarea rezervoarelor de infecţie.

 Studiile privind analizarea căilor de transmitere au exclus posibilitatea ca Wuhan să fie originea naturală a virusului SARS-CoV-2 şi au ajuns la concluzia că o scurgere în laboratorul din Wuhan este extrem de improbabilă. 

Tot în carte este menționat că Beijingul a cooperat la nivel internațional împotriva pandemiei, fiind ghidat de de viziunea unei comunităţi internaţionale cu un viitor comun, astfel încât China a împărtăşit imediat informaţii privind epidemia cu OMS şi comunitatea internaţională şi a furnizat secvenţierea genomului a virusului.

„Guvernul SUA, în loc să se confrunte direct cu eşecul său de a răspunde crizei COVID-19 şi să reflecteze asupra deficienţelor sale, a încercat să dea vina pe altcineva şi să deturneze atenţia oamenilor prin politizarea neruşinată a urmăririi originii SARS-CoV-2. Aceasta a subminat grav eforturile internaţionale comune în lupta împotriva pandemiei şi a devenit o verigă slabă în guvernanţa globală în domeniul sănătăţii publice.

Dovezile au sugerat că virusul COVID-19 ar fi apărut în Statele Unite mai devreme decât a fost declarat în mod oficial şi mai devreme decât a izbucnit în China. Ar fi indicat ca în Statele Unite să se efectueze o investigaţie amănunţită privind originile virusului. Statele Unite ar trebui să răspundă îngrijorării reale a comunităţii internaţionale şi să ofere un răspuns responsabil întregii lumi”, acuză autorităţile chineze în document.

Raportul Beijingului precizează că bolile infecţioase sunt inamicul comun al umanităţii.

„Orice încercare de a politiza eforturile ştiinţifice depuse în lupta împotriva bolilor infecţioase, sau de a fabrica informaţii eronate pentru a ataca alte ţări în scopuri egoiste, va ameninţa în cele din urmă sănătatea şi bunăstarea întregii lumi, inclusiv a naţiunii implicate în astfel de practici.

China va continua să colaboreze cu toate naţiunile în vederea promovării sănătăţii publice globale şi a bunei guvernări şi va contribui mai proactiv la prevenirea noilor boli infecţioase în viitor”, citează Xinhua din document.

Casa Albă a postat recent pe site-ul său oficial o nouă pagină de internet privind originile coronavirusului, pe care susţine că virusul COVID-19 a apărut în laborator din metropola chineză Wuhan.

De asemenea, CIA apreciază că o origine a pandemiei de COVID-19 legată de cercetare este mai probabilă decât o origine naturală.

China

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite