Viitorul lumii virtuale europene se decide în iunie în Parlamentul European

0
0

Tratatul ACTA a fost semnat astăzi de 22 de ţări din Uniunea Europeană. Totuşi, cinci ţări au rezistat şi au refuzat să se alieze acestui act despre care se spune că va limita libertăţile de pe internet. Olanda, Estonia, Cipru, Slovacia şi Germania sunt singurele ţări UE care nu au aderat la ACTA.

Cu toate acestea, finalul unei ere virtuale de libertate nu va putea fi pus în practică în Europa şi implicit în România până când Parlamentul European nu va ratifica o lege specială. Reprezentanţii UE au declarat că semnarea ACTA nu va însemna modificarea majoră a legislaţiei europene, mai ales că unele propuneri iniţiale au fost refuzate: deconectarea utilizatorilor de internet dacă sunt descoperiţi descărcând fişiere ilegale şi sancţiuni penale pentru cei care folosesc o cameră foto sau video în interiorul cinematografelor.

Votul Parlamentului European va avea loc în iunie, iar dacă legea nu poate intra în vigoare atunci, semnăturile celor 22 de state membre UE nu vor putea fi puse în practică. Tratatul va fi discutat în februarie sau la începutul lui martie în Comitetul Internaţional de Comerţ al Uniunii Europene şi apoi votat în interiorul acestuia în mai, scrie site-ul zdnet.co.uk.


Abia între 11 şi 14 iunie, dacă tratatul va trece de Comitetul de Comerţ, parlamentarii europeni vor vota în plen introducerea legii sau nu.

Citeşte şi

Ce cred internauţii români despre tratatul care "sugrumă" libertatea virtuală

Proteste în Europa în urma ratificării tratatului care ar cenzura internetului, ACTA

Finalul unei ere virtuale: România a semnat tratatul care limitează libertăţile internetului

„Nu e treaba guvernelor să conserve un anumit model de business, în ciuda unei pieţe libere şi în continuă dezvoltare"

Conform europarlamentarei olandeze Marietje Schaake, amânarea recentă a legilor americane SOPA şi PIPA ar putea oferi un „jet de încredere" pentru cei care nu-şi doresc această lege.

„Dacă sunteţi îngrijoraţi în privinţa ACTA, puteţi să vă convingeţi reprezentantul în Parlamentul European să voteze împotrivă. Cred că internetul oferă posibilităţi extraordinare pentru producătorii de muzică, filme şi conţinuturi culturale să se apropie de audienţe, oferindu-le preţuri mai mici. Cu toate acestea, chiar dacă Europa oferă conţinut atractiv şi divers în lume, majoritatea este blocat în spatele unor legi ale drepturilor de autor. În loc să ne concentrăm pe forţă, mai bine ne-am gândi la reformă, gândindu-ne că nu e treaba guvernelor să conserve un anumit model de business, în ciuda unei pieţe libere şi în continuă dezvoltare", a scris Schaake pe contul ei de pe o reţea socială.

Mai multe - Stil de viață

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite