Ce să nu faci după o despărţire: de ce o nouă relaţie nu este cea mai bună alegere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce să nu faci după o despărţire. Deşi fiecare persoană se manifestă diferit, durerea este inevitabilă după sfârşitul unei relaţii de iubire, aceste sentimente întunecându-ne, de multe ori, judecata.

Ce să nu faci după o despărţire. Nu-l urmări pe reţelele sociale

Nu îl urmări pe Facebook, Instagram sau alte reţele sociale pe care le folosiţi. Acest comportament nu îţi va aduce nimic bun. Din contră, faptul că îi vei analiza peste măsură postările te va aduce în pragul nebuniei. Dacă vrei cu adevărat să îl uiţi, nu te mai uita constat pe paginile lui. 

Nu îi da mesaje după câteva pahare în plus

Chiar dacă pe moment ţi se va părea o idee bună, dimineaţă vei regreta şi, cel mai probabil, îţi vei da seama că ai spus lucruri pe care mai bine le-ai fi ţinut pentru tine. Data viitoare când te simţi vulnerabilă din cauza alcoolului, roagă o prietenă să te oprească din a face astfel de lucruri regretabile.

Ce să nu faci după o despărţire. Nu încerca să fii amica lui

Chiar dacă aţi avut parte de o relaţie frumoasă şi de o despărţire amiabilă, nu înseamnă că veţi putea fi prieteni. Prietenia presupune ca oamenii să se aprecieze într-o manieră nonromantică, dar voi aţi împărţit mai mult decât o simplă prietenie. Dacă te deranjează să îţi vezi fosta iubire cu altcineva, nu sunteţi încă pregătiţi să aveţi o astfel de relaţie. 

Nu te uita la poze şi mesaje vechi

Da, vă stătea bine împreună şi da, îţi scria lucruri frumoase în mesajele pe care ţi le trimitea pe parcursul zilei. Însă acele zile au trecut. Revederea mesajelor şi a pozelor te va face să suferi şi să te întrebi, la nesfârşit, ce nu a mers bine. 

Ce să nu faci după o despărţire. Nu îl urca pe un piedestal

Chiar dacă este, poate, un tip grozav, v-aţi despărţit dintr-un motiv. Dacă vrei să treci peste relaţia cu el, nu îl căuta în alte persoane şi nu îţi compara viitorii pretendenţi cu el. Cu siguranţă vei găsi pe cineva mult mai potrivit pentru tine.

Nu te grăbi să întâlneşti alţi bărbaţi

„Cui pe cui se scoate”, spune o zicală populară. Cu toate acestea, nu este recomandat ca, imediat după o despărţire, să cauţi atenţia altor bărbaţi, chiar dacă pe moment acest lucru te face să te simţi mai bine. Dacă tocmai ai avut inima frântă, aventurile sau noile relaţii pot accentua acel sentiment de vid interior pe care îl simţi. Dă-ţi timp să te vindeci.

Ce să nu faci după o despărţire. Nu te preface că eşti bine

Tocmai ai pierdut ceva foarte important pentru tine şi este normal să fii tristă. Exprimă-ţi sentimentele aşa cum vrei, fie că plângi, fie că ieşi cu prietenii sau vorbeşti cu un terapeut. Important este să îţi permiţi să simţi durerea. 

Nu renunţa la dragoste

Dacă o relaţie nu a mers, nu înseamnă că nici restul nu vor merge. Chiar dacă deocamdată simţi că nu poţi fi cu o altă persoană, acest sentiment va dispărea cu timpul. Eşti cu un pas mai aproape de a întâlni persoana potrivită pentru tine, potrivit thoughtcatalog.com.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite