5 semne care arată că femeile nu sunt mulţumite de prestaţia sexuală a partenerilor de viaţă: ce pot face bărbaţii ca să salveze situaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu este niciun secret faptul că partenerii îşi pierd interesul pentru sex pe parcursul relaţiei. Pasiunea dispare chiar dacă la început partenera părea îndragostită până peste cap, iar anumite comportamente ar trebui să-i dea de înţeles partenerului de viaţă că iubita sau soţia nu este prea încântată de cum se descurcă în pat.

Cum îşi poate da seama un bărbat că partenera lui şi-a pierdut interesul pentru sex şi că prestaţia sa sexuală lasă de dorit? Brandy Engler, psihoterapeut în probleme de sex şi autorul carţii ”Barbaţii de pe canapeaua mea” dezvăluie 5 indicii, unele evidente, altele mai puţin, care ne confirmă faptul că trebuie să schimbăm strategia pentru a-i stârni dorinţa sexuală partenerei.

Alege să vină în pat, după ce tu adormi

Ar putea să însemne că nu-i place să se uite la serialul „House of Cards” cu tine, dar un motiv mai credibil ar fi acela că evită momentele intime dintre voi. Brandy Engler le recomandă barbaţilor să iniţieze sexul mai devreme, înainte ca unul dintre ei să se retragă în dormitor, şi să-şi adune toate armele seducţiei pentru a-şi recâştiga partenera. ”Atunci când femeile îşi pierd interesul, bărbaţii chiar trebuie să aibă abilitaţi bune de seducţie pentru a le recuceri”,spune psihoterapeutul american.

Preferă o singură poziţie în timpul actului sexual

Un semn evident de lipsă a interesului pentru sex este atunci când partenera îşi doreşte să păstreze poziţia care te face să termini cât mai repede. Încercaţi noi poziţii în diferite locuri ale casei. ”Am avut un client care şi-a tras soţia într-o debara şi au întreţinut acolo relaţii sexuale. Soţia a adorat noua experienţă - era ceva ieşit din comun”, a oferit psihoterapeutul un exemplu, precizând că şi jucăriile sexuale sunt recomandate pentru a aduce un plus de plăcere în relaţia sexuală.

Refuză plăcerea sexuală

Când partenera refuză să-şi satisfacă sexual partenerul, clar a apărut o problemă, dar când îşi refuză propria plăcere, se poate spune că bărbatul chiar a dat de necaz. Dacă ea nu mai apreciză eforturile partenerului şi preferă să doarmă, atunci pasiunea este pe cale să dispară. Încearcă să iniţiezi un joc sexual în care să o atragi, stârnindu-i interesul, recomandă specialistul.

Dă semne de nerăbdare în timpul sexului 

Mulţi dintre bărbaţi cred că femeile vor sex cel puţin 30 de minute, sau mai mult. Adevărul este că femeile se simt bine primele 10 minute după începerea sexului cu penetrare, după care îşi pierd din lubrifiere şi apare senzaţia de disconfort. Semnele de nerăbdare, uneori faptul că îşi întreabă partenerul dacă a terminat înainte să se întâmple acest lucru, nu anunţă nimic bun pentru viaţa intimă.

Nu vrea să se dezbrace complet în timpul sexului

Câteodată este sexy ca partenera să pastreze unul dintre articolele de îmbrăcăminte pe ea, dar dacă ajunge să facă acest lucru doar pentru ca totul să se termine mai repede, atunci chiar este o problemă. Stârneşte-i interesul provocând-o să facă striptease sau spune-i că adori să-i vezi sânii goi, recomandă psihoterapeutul.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite