Siri, „secretara“ care pricepe greu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Utilizatorii de iPhone au testat deja aplicaţia Siri
Utilizatorii de iPhone au testat deja aplicaţia Siri

Lansat odată cu noul iPhone 4S, Siri, asistentul personal vocal, nu poate fi folosit la întreaga sa capacitate în mai multe ţări. Aplicaţia Siri de pe iPhone 4S nu poate fi folosită aşa cum şi-ar dori utilizatorii din ţara noastră din cauza neînţelegerii accentelor şi a lipsei suportului regional.

Problemele ar putea fi remediate la următoarea generaţie, spun specialiştii.  România nu este singura ţară în care au apărut probleme, iar acest lucru este cauzat de faptul că Siri este momentan în faza de testare şi înţelege doar accentele din engleza americană, britanică şi australiană, limba franceză şi cea germană.

Astfel, pentru a afla starea vremii, iPhone 4S foloseşte serviciul Wolfram Alpha. De multe ori, scrie site-ul go4it.ro, serviciul nu înţelege denumiri locale ca Suceava sau Satu Mare. În plus, unele localităţi nu pot fi găsite pe harta oferită, dar serviciul este externalizat şi nu depinde de Apple.

Acelaşi tip de problemă este întâlnit şi în momentul în care utilizatorul ar dori să găsească restaurante. Filmele apărute pe internet cu Siri oferind sugestii pertinente nu se aplică în România, deoarece nu există hărţi locale cu locuri de distracţie.

Minusuri la accente

O dificultate mai mare poate fi întâlnită când se încearcă trimiterea unor mesaje scrise sau e-mailuri. Chiar dacă utilizatorul este un vorbitor excelent de engleză, acesta trimite, de cele mai multe ori, mesaje în limba română. Capitol la care Siri nu poate ajuta. Aşadar, dacă SMS-urile nu vor fi în engleză, funcţia este inutilă. De asemenea, numele utilizatorilor români vor fi greu de înţeles de micul asistent. Astfel, apelurile către un contact din agendă sunt imposibile.

Funcţia ar fi putut fi îmbunătăţită dacă ar fi fost inclusă dictarea pe litere, dar utilitatea i-ar fi fost diminuată, timpul petrecut dictării depăşindu-l pe cel al găsirii utilizatorului în agendă. În plus, dictarea este îngreunată într-un spaţiu aglomerat, din cauza zgomotului de fond, iar un utilizator care vorbeşte cu propriul telefon este o imagine cel puţin ciudată momentan.

Alte nemulţumiri

Utilizatorii care au deja un iPhone 4S s-au plâns de mai multe probleme până acum. Astfel, conform Business Insider, mulţi oameni au avut probleme în a-l conecta pe Siri la internet. Cu toate acestea, problema ar putea fi rezolvată prin dezactivarea asistentului personal şi prin pornirea sa.

Specialiştii atrag însă atenţia că varianta actuală este prima lansată, Apple reuşind de-a lungul timpului să îmbunătăţească problemele depistate cu telefoanele şi tabletele sale odată cu apariţia unor noi generaţii de gadgeturi.

Privit ca cea mai mare noutate interactivă a noului dispozitiv Apple, Siri ar putea fi responsabil de lansarea atât de târzie a lui iPhone 4S. Astfel, surse ale site-ului 9to5mac.com au declarat că lansarea era programată în luna iunie, respectând programul clasic al Apple. Erorile lui Siri au cauzat amânarea până pe 4 octombrie.

Ce face Siri

Siri este un asistent personal vocal prezent pe iPhone 4S cu care utilizatorul poate conversa şi de la care poate primi răspunsuri, dar poate fi utilizat şi pentru a transcrie mesaje dictate de „stăpân". Siri poate pune ceasul să sune, să găsească oameni, restaurante şi alte informaţii pe internet.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite