Metoda inedită folosită de HBO pentru a promova noul sezon din Westworld

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul al treilea al dramei SF creată de HBO va avea premiera peste fix o săptămână, iar cei însărcinaţi cu promovarea sa au decis să folosească o metodă neobişnuită pentru a face acest lucru.

HBO promovează noul sezon din Westworld cu ajutorul unei aplicaţii de monitorizare denumită iknowyou, al cărei scop este să atragă atenţia asupra cantităţii mari de date pe care o avem publică şi pe care o poate colecta oricine.

Astfel, aplicaţia creată de Goodstuph, le permite utilizatorilor să îşi ”descopere calea” prin introducerea numelui de utilizator de Instagram. Acesta va putea vedea apoi cantitatea de date pe care aplicaţia o poate extrage din profilul de pe reţeaua socială.

Algoritmul aplicaţiei foloseşte date publice de pe Instagram precum locaţia, descrierile fotografiilor şi urmăritorii unui cont. În cazul în care contul este privat, aplicaţia va afişa mesajul de mai jos:

mesaj Iknowyou app

”Am dorit să captivăm audienţa în timp ce le amintim într-un mod subtil cât de multă informaţie lasă disponibilă pe internet şi importanţa secuirtăţii datelor”, spune Marianne Lee, liderul de Marketing de la WarnerMedia Entertainment Networks.

Securitatea datelor va fi cel mai probabil unul dintre subiectele abordate de drama SF a celor de la HBO în următorul sezon.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite