Mai multe servicii Microsoft au picat la nivel mondial. Utilizatorii Microsoft Teams şi Office, afectaţi
0
Mai multe servicii Microsoft au picat, marţi, la nivel mondial. Microsoft Teams s-a confruntat cu o întrerupere în întreaga lume pentru mai mulţi utilizatori, probleme ce au durat mai bine de două ore. Sunt blocate conexiunile mai multor utilizatori Microsoft Teams din Europa şi Asia.
Microsoft spune că a identificat cauza principală a problemelor şi că a pus la punct o soluţie, conform theverge.com. „Vedem semne de recuperare şi vom continua să monitorizăm serviciul”.
Problemele de conectivitate au afectat utilizatorii la nivel global, unii utilizatori Microsoft Teams raportând coduri de eroare 401 atunci când încearcă să acceseze serviciul prin web. Alţii au putut vedea echipe şi canale, dar nu au putut trimite mesaje. Microsoft a avertizat, de asemenea, că unii utilizatori „pot experimenta performanţe degradate cu mai multe funcţii” şi că „orice utilizator ar putea fi afectat de această problemă”.
Aceasta este a doua întrerupere a Microsoft Teams doar în luna aprilie. Microsoft a experimentat, de asemenea, probleme pentru mai mult de patru ore luna trecută, după ce o modificare de autentificare a eliminat accesul la aplicaţia de comunicaţii. De asemenea, Azure Active Directory a întâmpinat probleme ca parte a întreruperii de luna trecută, alături de aplicaţiile web Office, Exchange Online, SharePoint Online şi alte servicii Microsoft.