Începe competiția „Inspire the World” – HUAWEI NEXT IMAGE Awards 2022

0
Publicat:

Huawei a dat startul competiției „Inspire the World” – HUAWEI NEXT IMAGE Awards 2022 și lansează o invitație pentru următoarea generație de fotografi. Pasionații de fotografie sunt provocați să trimită lucrări cât mai creative care scot în evidență și surprind acele detalii inedite care fac diferența.

image

Înființată în 2017, competiția a ajuns la a șasea ediție consecutivă. Până acum, au participat în total utilizatori de telefoane HUAWEI din peste 170 de țări și regiuni și au fost înregistrate aproximativ 3,26 milioane de înscrieri.

Ediția din anul 2022 aduce cinci noi categorii, spre deosebire de cea din anul precedent, printre care se numără Art & Fashion și Sport, și trei categorii video intitulate Action, Storytelling Short Film și Storytelling Long Film. Concurenții vor avea posibilitatea de a colabora cu mass-media parteneră, de a primi invitații oficiale la evenimente și de a-și îmbunătăți experiența în domeniul fotografiei.

Competiția HUAWEI NEXT IMAGE Awards 2022 are o serie nouă de jurați parteneri. Este vorba despre cinci jurați profesioniști, Nicole Xue (director editorial ELLE China) Federico Ciamei (fotograf și artist italian), Mihaela Noroc (fotograf român), Chen Xiaobo (vicepreședintele Universității de Comunicare Nanjing din China și vicepreședintele Asociației fotografilor din China), și Li Changzhu (vicepreședinte Consumer Strategy Marketing, HUAWEI Consumer Business Group). Împreună, ei alcătuiesc o echipă de experți în fotografie din domenii diferite, care va analiza și selecta câștigătorii.

Concursul HUAWEI NEXT IMAGE Awards 2022 e împărțit în 9 categorii: art&fashion, outdoor, portrait, sport, hello life, story board, action, story telling.

Fotografiile pot fi trimise pe site-ul oficial sau prin intermediul HUAWEI Community. Nu există restricții cu privire la momentul fotografierii/filmării sau modelul de telefon Huawei utilizat.

Competiția va avea 24 de câștigători de categorii și 27 de finaliști, premiile constau în sume de bani, diplome și smartphone-uri HUAWEI P50 Pro. Termenul limită pentru înscrieri este 15 noiembrie 2022.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite