Funcţia ChatGPT care devine disponibilă și pentru utilizatorii care nu plătesc abonament. Ce restricții are

0
Publicat:

Utilizatorii care folosesc gratuit ChatGPT au acum acces la o funcţie a chatbot-ului disponibilă anterior doar în cadrul abonamentului lunar de 20 de dolari. Totuși, pentru această categorie de utilizatori există o restricție.

ChatGPT. FOTO Shutterstock
ChatGPT. FOTO Shutterstock

După ce, în septembrie 2013, a lansat posibilitatea generării imaginilor cu ajutorul modelului DALL-E 3 pentru abonaţi, ChatGPT permite acum ca aceeaşi funcție să poată fi folosită şi de către cei care nu plătesc abonament, potrivit News.ro.

Utilizatorii care folosesc gratuit ChatGPT pot crea însă cel mult două imagini pe zi, spre deosebire de abonați, care nu sunt limitați.

Cum se dau comenzile pentru generarea imaginilor de către ChatGPT

Comenzile pentru obținerea imaginilor pot fi date în scris sau prin comenzi vocale.

Imaginile create sunt afişate în rând cu textul, de unde pot fi salvate sau partajate potrivit sursei citate, care amintește că ChatGPT foloseşte, formatul .webp, care încă nu este suportat de toate aplicaţiile.

Pentru conturile gratuite, funcţia de generare a imaginilor este deja disponibilă în unele cazuri, urmând a fi implementată, în câteva zile, la modul general.

Amintim că 34,9% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs au spus că folosesc în mod regulat instrumente de inteligență artificială precum ChatGPT sau Gemini în sarcinile de la birou pentru a reduce volumul de muncă sau pentru a obține rezultate mai rapide.

Dintre aceștia, 18,8% au afirmat că fac asta zilnic, 13,4% săptămânal, iar 5,7% de câteva ori pe lună.

Pentru cei din urmă, utilizarea AI-ului nu s-a transformat într-un obicei, ci mai degrabă într-o soluție de excepție la care apelează doar în cazuri punctuale. 13,9% dintre angajați spun că rareori folosesc astfel de tool-uri, în timp ce 48,1% nu folosesc deloc.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite