FOTO Agenţia Spaţială Europeană a surprins imaginea întregului Univers

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa arată Universul, surprins de telescopul spaţial Planck, ce are ca punct principal chiar galaxia noastră, Calea Lactee.  Imaginea a fost publicată de Agenţia Spaţială Europeană, ce a pus  cap la cap fotografiile surprinse de satelit.

Telescopul Planck a fost trimis în spaţiu anul trecut, pentru a detecta cea mai "veche" lumină din Univers şi au fost necesare şase luni şi 600 milioane de euro pentru a realiza harta.

Cercetătorii susţin că acesta reprezintă o dezvăluire remarcabilă, ce îi va ajuta să înţeleagă mai bine cum a ajuns Universul să arate în acest fel, relatează BBC.  La vederea imaginilor, omul de ştiinţă Jan Tauber, care a participat la realizarea acestui telescop, a declarat: "Este ceva spectaculos, de o frumuseţe rar întâlnită."

Linia orizontală luminoasă, ce poate fi observată de-a lungul imaginii, reprezintă discul principal al Galaxiei, planul în care se află Soarele şi Pământul. "Ceea ce vedeţi este structura Galaxiei noastre, din gaz şi praf, ceea ce ne spune extrem de multe despre ceea ce se întâmplă în vecinătatea Soarelui", a declarat profesorul Andrew Jaffe, un membru al echipei Planck.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite