Cea mai populară aplicaţie pe AppStore: Vine, clipurile de 6 secunde care au cucerit planeta Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vine a devenit cea mai populară aplicaţie din AppStore
Vine a devenit cea mai populară aplicaţie din AppStore

Cea mai populară aplicaţie din magazinul Apple, AppStore, a devenit Vine, programul care permite oamenilor să înregistreze videoclipuri de şase secunde şi să le distribuie pe Twitter.

Vine a fost bine-primită din momentul lansării şi a provocat o nebunie la nivel mondial, unde oamenii înregistrau videoclipuri scurte şi le puneau online. Pentru două luni jumătate, aplicaţia a fost prima în clasamentul celor mai populare programe din categoria Reţele Sociale, dar acum a urcat pe primul loc. Cel puţin acest lucru se întâmplă în Statele Unite, ţara care dă tonul.

Acest moment a fost anunţat de cofondatorul Vine, Rus Yusupov, printr-un tweet. Vine depăşeşte astfel Injustice, Sonic Dash, Candy Crush Saga şi 6 numbers. Cu toate că nu s-au promovat exagerat de mult, aplicaţia a devenit populară în SUA prin intermediul integrării ei cu Twitter. Astfel, utilizatorii au fost expuşi în permanenţă la videoclipuri de 6 secunde şi au învăţat ce face aplicaţia de iPhone, scrie „The Verge”.

Aplicaţia a făcut parte din lista de achiziţii a Twitter, care şi-a dat seama de potenţialul social pe care îl are o astfel de aplicaţie. După achiziţie, ei au lucrat la optimizarea programului şi l-au lansat. Practic, Vine este un înlocuitor de GIF-uri, pentru că videoclipurile nu se opresc automat după şase secunde, ci merg încontinuu.

Potrivit unei analize „The Verge”, marea atracţie către aplicaţie este faptul că dă dependenţă, iar, ca şi GIF-urile, utilizatorii tind să se uite foarte mult la o imagine, mai ales dacă aceasta este amuzantă sau interesantă.

Deja au apărut şi ghiduri către Vine. În România aplicaţia nu este foarte populară, din simplul motiv că Twitter nu este o reţea socială care să aibă foarte mare succes. Cu toate acestea, dacă doriţi să aflaţi mai multe, puteţi accesa acest link. Amintiţi-vă un singur lucru: secretul succesului în Vine este distribuirea videoclipului, hazul şi capturarea celor mai bune momente în doar şase secunde.

Pe Twitter au apărut şi momente artistice filmate cu Vine. Utilizatorii mai creativi au realizat potenţialul pe care îl are acest generator de false GIF-uri. Dacă doriţi să vedeţi mai multe astfel de exemple, vă invităm pe Twitter şi căutaţi hashtagul #VineArt.
 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite