Studiu: De ce câinii au tendinţa să se joace mai mult în prezenţa proprietarilor lor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atenţia proprietarului reprezintă o răsplată dorită de câini, la fel ca în cazul copiilor care îşi roagă părinţii să îi urmărească în timp ce încearcă să le arate ce ştiu să facă.  Foto: Pixabay
Atenţia proprietarului reprezintă o răsplată dorită de câini, la fel ca în cazul copiilor care îşi roagă părinţii să îi urmărească în timp ce încearcă să le arate ce ştiu să facă.  Foto: Pixabay

Câinii de companie sunt mai predispuşi să se joace unii cu alţii atunci când proprietarii lor sunt de faţă şi le acordă atenţie, susţine un nou studiu care cercetează relaţiile dintre animale şi oameni. Potrivit constatărilor există posibilitatea ca patrupedele să adopte un astfel de comportament în primul rând pentru plăcerea oamenilor.

Faptul că aceşti companioni patrupezi sunt foarte atenţi la nivelul de interes pe care oamenii îl acordă este bine stabilit, a declarat pentru AFP Lindsay Mehrkam, expertă în comportamentul animalelor şi autoare principală a studiului publicat în jurnalul Animal Cognition transmite Agerpres, citat de Digi 24.

Mehrkam a supravegheat un experiment ce a implicat zece perechi de câini de companie care au trăit împreună cel puţin şase luni şi care, de obicei, se jucau unii cu alţii cel puţin o dată pe zi, potrivit proprietarilor lor. 

Cercetătorii au înregistrat pe video perechile în trei situaţii, de trei ori, pe parcursul a câteva zile:

  • când proprietarul era plecat,
  • când acesta era prezent dar îi ignora,
  • când era prezent şi le acorda multă atenţie, complimentând animalele verbal şi mângâindu-le. 

Potrivit lui Mehrkam, o atenţie sporită din partea proprietarului favorizează joaca în rândul câinilor, atenţia umană augmentând atât frecvenţa, cât şi intensitatea comportamentelor asociate jocului. 

„Este frapant că atunci când câini care au ocazia să se joace unii cu alţii sunt totuşi mai înclinaţi să facă mişcare şi să se joace când o persoană le dă atenţie”, a declarat unul dintre coautorii studiului, Clive Wynne, de la Universitatea din Arizona. 

Astfel că, potrivit sursei citate, principalele ipoteze avansate de către cercetători sunt:

- Atenţia proprietarului reprezintă o răsplată dorită de câini, la fel ca în cazul copiilor care îşi roagă părinţii să îi urmărească în timp ce încearcă să le arate ce ştiu să facă. 

- Patrupedele consideră că joaca împreună cu alţi câini le aduce recompense mai mari, cum ar fi faptul că proprietarul li se alătură în joc sau că îi scoate afară. 

- Prezenţa proprietarilor le oferă câinilor un sentiment de siguranţă deoarece, în timp ce animalele folosesc jocul pentru a-şi consolida legăturile, uneori se poate ajunge la o formă de agresiune. Iar prezenţa unui om ar servi drept garanţie că nu va avea loc o încăierare.

- Prezenţa unui om poate, de asemenea, să reprezinte un factor declanşator ce îmbogăţeşte mediul câinelui, provocând eventual un aflux de oxitocină, aşa-numitul hormon al iubirii, care aduce o stare emoţională pozitivă şi îmbie la joacă. 

„Acest gen de studii conduc la mai multe întrebări decât răspunsuri”, a declarat Lindsay Mehrkam, care a adăugat că încearcă să urmărească mai multe piste în funcţie de aceste rezultate şi are în desfăşurare şi alte experimente.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite