Rusia se pregătește de lansarea propriei stații spațiale, deși ISS se confruntă cu grave probleme tehnice
0Rusia lucrează, în continuare, la construirea propriei stații spațiale, cu toate că la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) există mari probleme tehnice, nerezolvate. Noi astfel de probleme au fost detectate chiar luni dimineață, la un ransportor spaţial construit de Roscosmos.
În ciuda dificultăților cu care se confruntă la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), Rusia rămâne de neclintit în privința planurilor ce vizează construirea unei structuri proprii de acest tip. Declarațiile îi aparțin chiar designerului şef al viitoarei Staţii Orbitale Ruse, într-un interviu publicat luni, informează DPA, potrivit Agerpres.
Planurile care privesc designul acestei staţii orbitale ar urma să fie gata până la finalul lui 2023, a declarat Vladimir Kozhevnikov pentru agenţia de presă TASS.
Au fost detectate noi probleme tehnice
Luni dimineaţă, au fost detectate noi probleme cu un transportor spaţial construit de Roscosmos, compania rusă de stat care realizează zboruri în spaţiu şi desfăşoară programe de pregătire a cosmonauţilor, precum şi cercetări ştiinţifice în domeniul aerospaţial.
Vehiculul cargo Progress MS-21, care este ataşat de structura ISS din luna octombrie, prezintă o scurgere, iar specialiştii ruşi au detectat o scădere a presiunii în sistemul său de răcire.
Această problemă nu a afectat operaţiunile ISS, potrivit directorului programului spaţial rusesc de zboruri cu echipaj uman, Sergei Krikalev. El a declarat weekendul trecut că munca echipajului ISS la bordul Progress MS-21 a fost deja finalizată.
Potrivit Roscosmos, acest vehicul cargo este programat să se desprindă de ISS la sfârşitul acestei săptămâni, urmând să ardă complet în atmosfera terestră deasupra Oceanului Pacific.
„Situaţia este similară, în anumite aspecte, cu ceea ce s-a întâmplat cu capsula spaţială cu echipaj uman Soyuz MS-22 la jumătatea lunii decembrie.”, a declarat Krikalev.
Problema detectată la bordul Soyuz MS-22 a făcut ca acea capsulă spaţială să nu se răcească suficient. Pentru a nu-i pune în pericol pe cosmonauţi, Roscosmos a decis să trimită capsula înapoi pe Terra, fără echipaj, şi să îi readucă pe astronauţi la sol cu ajutorul capsulei succesoare, Soyuz MS-23.
Între timp, Rusia îşi păstrează planurile de construire a unei staţii spaţiale proprii, parţial din cauza tensiunilor cu partenerii săi din Occident ca urmare a războiului pe care l-a declanşat în Ucraina.
Primul modul al viitoarei staţii ruseşti urmează să fie construit până la sfârşitul anului 2027. Lansările viitoare nu vor mai fi realizate de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, ci de pe noul spaţioport al Rusiei, cosmodromul Vestocinîi, situat în Orientul Îndepărtat.