FOTO Chinezii au reuşit să crească bumbac pe Lună

0
0
FOTO via Administratia Nationala Chineza pentru Spatiu
FOTO via Administratia Nationala Chineza pentru Spatiu

Poate una dintre cele mai mediatizate ştiri ale începutului de an a fost faptul că statul chinez a reuşit să ajungă pe partea îndepărtată a Lunii cu ajutorul unui robot. Astfel, ţara din Asia a stabilit o premieră în explorarea spaţiului.

De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au desfăşurat o serie de experimente biologice în spaţiu, pentru a observa capacităţile de adaptare a vieţii terestre, idiferent de forma în care se regăseşte, la condiţiile extrem de grele din afara atmosferei Pământului.

De la teste cu astronauţi expuşi la perioade îndelungate pe orbită şi până la reproducerea unor animale mici, cum sunt hamsterii, omenirea a fost mereu fascinată de viaţa în spaţiu. Iată că un alt experiment bilogic a avut loc, de această dată pe partea întunecată a Lunii, experiment ce a implicat creşterea de bumbac.

Chiar dacă oamenii de ştiinţă au mai reuşit, în trecut, să crească plante în condiţii de gravitaţie zero, pe Staţia Spaţială Internaţională, evenimentul de pe Lună este o premieră mondială. Roverul lunar chinezesc a purtat la bord o sămânţă de bumbac, care a încolţit la scurtă vreme după aselenizare, după ce i s-au creat condiţii propice.

Pe lângă bumbac, robotul Chang'e-4 mai are la bord seminţe de cartofi şi rapiţă, care vor fi şi ele folosite la experimente viitoare, notează Ubergizmo.

Știință


Ultimele știri
Cele mai citite