EXPLOZIE METEOR Ce s-a întâmplat marţi noapte pe cerul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzoienii au fost treziţi de explozia unui meteor
Buzoienii au fost treziţi de explozia unui meteor

Explozie meteor. În noaptea dintre 6 şi 7 ianuarie, locuitorii unor judeţe din România au fost treziţi din somn de explozia unui meteor.

Explozia meteorului a putut fi observată deasupra judeţelor Vrancea, Buzău, dar chiar şi din unele zone ale judeţului Ilfov.

Totuşi, locuitorii din Vrancea şi din Buzău au fost cei mai speriaţi de explozia meteorului, aceştia putând să audă chiar şi zgomotul produs de meteoroid în timp ce se dezintegra.

Unele persoane au alertat chiar şi autorităţile. Mai mulţi buzoieni au făcut reclamaţii la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.

”S-a observat de către angajaţii dispeceratului ISU o lumină puternică roşie-gălbuie pe cer, urmată la 5 minute de un zgomot puternic. La puţin timp după ora 3, au fost recepţionate patru apeluri din localităţile Pârscov, Râmnicelu, Cernăteşti şi Beceni, care relatau acelaşi lucru. S-a luat legătura cu ROMATSA de la care am aflat că nu au fost înregistrate date despre acest fenomen şi nici zboruri, la acea oră”, a declarat  plt. Vasile Prahoveanu, de la ISU Buzău.

Explozie meteor sau explozie meteoroid?

În situaţii de acest gen, lumea devine confuză în ceea ce priveşte termenii care trebuie folosiţi. Ce s-a întâmplat ieri noapte deasupra României? A explodat un meteor, un meteorid sau un meteorit?

Explozia meteorului a fost, de fapt, explozia unui meteoroid.

Aceşti trei termeni pot deruta multe persoane, aşa că cei de la Playtech încearcă să îi explice, pentru a înţelege mai bine fenomenul. Un meteor, cunoscut şi sub numele de stea căzătoare, este fenomenul produs de explozia unui meteoroid atunci când intră în contact cu atmosfera terestră.

Meteoroidul este o bucată mică de rocă spaţială care apare ca urmare a coliziunii dintre asteroizi sau a dezintegrării cometelor. De cele mai multe ori, aceste resturi din spaţiu se descompun în totalitate înainte să ajungă pe sol. Totuşi, se întâmplă ca unele bucăţi să lovească pământul, iar acele bucăţi se numesc meteoriţi.

Meteor deasupra Romaniei: cum s-a văzut explozia meteoroidului 

Explozie meteor? Ce spun specialiştii din domeniu

Un specialist în astronomie a confirmat, pentru Adevărul, că, din ceea ce se vede pe imaginile înregistrate, este vorba despre un meteor.

„Cel mai probabil este vorba despre un meteor care putea avea de la câţiva zeci de centimetri la nu mai mult de doi trei metri. Fenomenul este unul normal pentru o planetă dintr-un sistem solar. A fost vorba despre un meteor foarte strălucitor. Termenul corect este de bolid. Probabil e vorba despre un mini-asteroid care se rotea în jurul Soarelui şi care a avut ghinion“, a explicat Adrian Şonka, asistent de cercetare în cadrul Institutului Astronomic al Academiei Române.

„Nu ştiu dacă este vorba de un meteoroid", a spus preşedintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), Marius-Ioan Piso, pentru Mediafax. „Din ce am văzut, pur şi simplu a fost o lumină. O astfel de lumină poate fi produsă de un joc de artificii mai intens sau de o rachetă militară, rachetă de iluminat", a spus Piso.

El a precizat că lipsa unui zgomot „exclude ideea unei explozii de tip meteoroid“.

La rândul său, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori, Valentin Grigore, a declarat pentru Mediafax că fenomenul a fost provocat de topirea unui corp meteoritic care a ajuns în atmosfera terestră.

„Din înregistrările pe care le avem, vorbim de apariţia pe cerul României a unui corp meteoritic mai mare, care s-a topit şi a explodat în atmosferă. Estimez că bolidul a avut un diametru de circa 2 metri şi că acesta s-a aprins la circa 80 de kilometri altitudine şi după câteva zeci de kilometri a explodat“, a declarat Valentin Grigore.

Cerul de deasupra Bucureştiului, luminat de un meteor

Citiţi şi:

Meteor deasupra României. O lumină roşie-gălbuie a brăzdat cerul Buzăului la graniţa cu judeţul Vrancea

Știință



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite