Ce e Antropocen, noua epocă în care Pământul a ajuns din cauza omului
0Pământul a intrat într-o nouă eră, sau cel puţin specialiştii susţin că ar fi cazul, iar aceasta e despre om şi acţiunile sale asupra planetei.
Epoca Omului, sau Antropocen, este epoca în care specialiştii susţin că trăim acum. Teoria acesteia există de câteva decenii şi a venit pe fondul schimbările pe care umanitatea le derulează pe Pământ. Astfel, experţi prezenţi la a 35-a ediţie a Congresului Internaţional Geologic, în Cape Town, Africa de Sud, au recomandat introducerea aceptarea acestei noi epoci şi introduecrea ei în istoria geologică a planetei. Antropocen urmeză Holocen, perioadă stabilă în ultimii 12.000 de ani în care nici planeta, nici clima nu s-au schimbat în mod decisiv.
Totuşi, dezvoltarea tehnologică accelerată, mai ales în secolul XX, a dus la creşterea nivelului de emisii de dioxid de carbon şi creşterea nivelului mărilor, dispariţia în masă a anumitor specii de animale şi modificarea pământurilor prin despădurire şi dezvoltare marchează sfârşitul acestei ere geologice. Toate acestea duc la Antropocen. Însă această idee nu e nouă. Despre noua epocă geologică au vorbit iniţial cercetătorii Paul Crutzen (chimist olandez, câştigător al premiului Nobel) şi Eugene Stoermer (biolog american) în anul 2000. Termenul a fost lansat iniţial de Stoermer (încă din anii '80) şi susţinut ulterior de Crutzen.
„Semnificaţia Antropocenul este stabilirea unei traiectorii diferite pentru sistemul Pământului, din care facem parte. Dacă recomandarea este acceptată, înseamnă că Antropocenul a început cu puţin înainte să mă nasc. Am trăit cea mai mare parte a vieţii noastre în ceva numit Antropocen şi tocmai realizăm dimensiunea şi permanenţă schimbarii“, a declarat profesorul Jan Zalasiewicz, geolog la Universitatea din Leicester şi preşedintele Grupului de Lucru pentru Antropocen (fondat în 2009).
Pentru a defini însă această nouă eră geologică, trebuie găsit un semnal care s-a petrecut la nivel global şi care rămâne încorporat în viitoarele înregistări geologice. Pentru Antropocen, cel mai bun „candidat“ ar fi radioactivitatea şi elementele eliberate de testele bombelor nucleare. Alţi specialişti consideră că un astfel de semnal poate fi şi smogul - carbon nears şi eliberat în atmosferă de centralele electrice sau poluarea cu plastic, aluminiu sau particule de beton, cum e şi nivelul ridicat de nitrogen şi fosfaţi din sol, derivaţi din fertilizatorii artificiali.
Totuşi, nu suntem încă în Antropocen. Sau cel puţin oficial. 35 de cercetători, membri ai Grupului de Lucru pentru Antropocen, vor petrece următorii doi-trei ani determinând semnalele cele mai puternice şi mai reprezentative. Tot ei decid şi locul în care a început această eră.