Minunea Machu Picchu
0Descoperiţi simbolul statului Peru în ghidul National Geographic Traveler, distribuit gratuit mâine, împreună cu ziarul „Adevărul“. Necunoscut în perioada cuceririi spaniole din secolul al XVI-lea, Machu Picchu are cea mai frumoasă arhitectură dintre toate siturile arheologice din America de Sud.
Doar câţiva ţărani din Valea Urubamba ştiau de templul aflat deasupra fermelor lor, dar Machu Picchu a rămas necunoscut lumii exterioare până în 1911. Atunci, istoricul american Hiram Bingham, care căuta „oraşul pierdut" Vilcabamba - refugiul populaţiei Inca -, a fost ghidat aici de către localnici. Nesigur de ceea ce descoperise, Bingham îşi dăduse totuşi seama că era ceva de o importanţă uluitoare. El a întreprins alte expediţii în 1912 şi 1915, declanşând un lung proces de descoperiri, dar şi de speculaţii care continuă şi în ziua de azi.
Oraşul Inca din Peru atrage sute de mii de turişti în fiecare an. În 2007, la Lisabona, Machu Picchu a fost desemnat una dintre cele şapte noi minuni ale lumii, alături de Cetatea Petra din Iordania, Colosseumul din Roma sau celebrul mausoleu Taj Mahal. 90 de milioane de oameni din întreaga lume au votat atunci pentru ca Machu Picchu („vechiul pisc", în limba Quechua) să facă parte dintre minunile lumii moderne.
Secretele Văii Sacre
Alături de Machu Picchu, regiunea Cusco din Peru mai este cunoscută pentru edificiile coloniale şi prin pieţele din Valea Sacră. Capitala antică a incaşilor, Cusco, era odată inima celui mai mare imperiu precolumbian din Lumea Nouă. Astăzi oraşul oferă delectări diverse turiştilor - de la peisaje incredibile la edificii coloniale. Peste tot, localnicii sunt dornici să-şi împartă modul de viaţă cu vizitatorii. Foarte puţine dintre clădirile originale incaşe mai stau azi în picioare.
Majoritatea au fost demolate de spanioli, iar pietrele clădirilor au fost folosite pentru construirea de edificii noi, mai ales biserici. El Valle Sagrado (Valea Sacră) ocupă regiunea rurală de lângă Cusco. Zona e împânzită de obiective istorice, dar le dezvăluie turiştilor şi secretele vieţii ţăranilor (campesinos) din Anzi.
„Peru“, încă un ghid gratuit de la „Adevărul“
„Peru“, al doilea volum din cele 26 ale colecţiei National Geographic Traveler, se distribuie gratuit mâine, împreună cu ziarul „Adevărul“. Ghidul turistic Peru este tipărit în condiţii grafice excepţionale şi conţine texte şi imagini de o calitate cu care National Geographic şi-a obişnuit cititorii de peste o sută de ani. Nu rataţi 320 de pagini cu sfaturi de călătorie, hărţi şi poveşti care vă vor îmbogăţi cultura generală!

*Articolul conţine informaţii din ghidul „Peru“, din colecţia National Geographic Traveler