Răzvan Nicolescu, antropolog: „Greu de explicat de ce în România unii profesori insistă să trimită des teme pe WhatsApp elevilor”

Într-un interviu acordat pentru „Adevărul”, antropologul Răzvan Nicolescu spune că nu este normal ca elevii din România să primească des pe WhatsApp teme, acest lucru fiind de exemplu de neconceput în Marea Britanie.

Răzvan Nicolescu e specializat în tehnologia digitală FOTO arhiva personală

Răzvan Nicolescu este antropolog social specializat în tehnologia digitală și cercetător asociat al Colegiului Noua Europă din România. Răzvan este autorul cărții Social Media in Southeast Italy: Crafting Ideals și co-autor al volumului How the World Changed Social Media.

Acesta și-a luat doctoratul în antropologie în 2013 la prestigioasa University College London, acolo unde a fost și cercetător mai mulți ani.

Răzvan Nicolescu a făcut parte din echipa de la University College London ce în urmă cu câțiva ani a lansat cel mai mare studiu antropologic privind motivele pentru care oamenii folosesc rețelele sociale.

Pe parcursul interviului acordat pentru „Adevărul”, Răzvan Nicolescu a explicat și cât de subțire este linia de demarcație între bine și rău pe rețelele sociale la ora actuală

Rețelele sociale au fost privite cu mare entuziasm ca propagatoare de idei liberale și progresiste, până la evenimente precum Brexit și alegerea lui Donald Trump, care au ridicat problema propagării știrilor false și propulsarea unor lideri populiști cu ajutorul acestor rețelelor sociale. Cât de subțire este linia de demarcație între bine și rău pe rețelele sociale la ora actuală?

Într-adevăr, putem spune că trecem printr-un moment în care începem să luăm în serios rețelele sociale și consecințele lor asupra noastră și asupra lumii întregi. Spun începem pentru că este un proces lent și colectiv de conștientizare pentru care nu ne-a pregătit nimeni. În primul rând, rețelele sociale sunt o tehnologie. Faptul că marea majoritate avem impresia că „ne descurcăm” pe social media, ne place, sau chiar suntem buni în a le folosi pentru a vorbi despre noi, despre alții, sau pentru a ne promova pasiunile sau proiectele nu înseamnă că tehnologia este simplă, eficientă sau corectă.

Spre exemplu, nu știm prea multe despre resursele de calcul și energie pe care această tehnologie în continuă expansiune le consumă în fiecare secundă. Prin urmare, ne este greu să înțelegem ce impact are un simplu click, un like, sau o redistribuire a unui content – asupra sistemelor de calcul implicate și asupra planetei, în general. Despre consecințele pe care acțiunile noastre le au asupra celorlalți utilizatori de social media am început să învățăm câte ceva.

În al doilea rând, rețelele sociale s-au insinuat rapid în viața noastră. Au răspuns unor nevoi sociale, au avut de la început interfețe atractive și mecanisme sofisticate de captare a atenției și a timpului pe care mulți nu le sesizăm nici astăzi.

Totuși de-abia acum începem să avem ocazia să reflectăm la ceea ce sunt și ce fac rețelele sociale. Spre exemplu, când vedem o mașină sau când ne suim în ea, ne facem rapid o idee despre ea: cât costă, cât de puternică este, eventual cam cât consumă, dar și cam ce reprezintă ea din punct de vedere social sau profesional pentru cei care o conduc – mașină utilitară, „de fițe”, de firmă, etc. Știm și că ar trebui să avem carnet auto pentru a conduce pe drumurile publice și pentru a fi în siguranță noi și ceilalți participanți la trafic. Ne vine greu să credem că folosirea rețelelor sociale poate fi comparată cu folosirea unui autoturism. De aceea, astfel de evenimente critice precum Brexit, prima alegere a lui Donald Trump sau alegerile prezidențiale din decembrie din România reprezintă momente cheie în care, din punct de vedere al modului în care ne raportăm la rețelele de socializare, aflăm un pic mai multe despre cum funcționează ele de fapt, ne punem întrebări despre rolul pe care îl avem sau dorim să-l avem printre prietenii noștri online și offline și, mai larg, în societate, sau începem poate să intuim necesitatea implementării unor reglementări suplimentare în ceea ce privește conținutul și responsabilitatea producerii acestuia.

Având în vedere ce am spus până acum, cred că linia de demarcație dintre bine și rău pe rețelele de socializare în general și pentru fiecare rețea de socializare în parte este destul de bine conturată și clară pentru majoritatea utilizatorilor. Problema constă în faptul că fiecare utilizator are propria sa linie de demarcație! Putem tolera variații în limita a ceea ce ne așteptăm de la contactele noastre online. Dar ne poate sări muștarul când aceste așteptări sociale sunt depășite și mai ales când sunt depășite în mod repetat. Apoi, cu toții avem astfel de limite pe fiecare rețea în parte.

Spre exemplu, pot evita subiectele politice pe Facebook pentru că acolo aleg să postez despre familia mea, despre pasiunea mea, despre asociația sau compania mea și poate am în vedere un cerc mai apropiat de prieteni online. În schimb, postez frecvent despre chestiuni politice pe X (fostul Twitter), unde am o audiență variată și internațională despre care știu relativ puține lucruri, pentru că eu cred cu tărie că convingerile mele politice sunt importante pentru mersul global al societății și prin urmare trebuie auzite de cât mai mulți oameni.

Cele mai recente studii arată că social media promovează individualismul, că distruge relaționarea dintre oameni. Care ar fi antidoturile?

În primul rând, trebuie să facem o distincție foarte clară între a spune că rețelele sociale promovează individualismul și a spune că aceste rețele ne fac mai individualiști. O cercetare antropologică comparată din care am făcut parte acum zece ani a arătat foarte clar că rețelele sociale nu ne fac întotdeauna mai individualiști, ci din contră, mai sociali. Spre exemplu, în multe părți ale lumii, rețelele sociale ajută la recuperarea și întărirea legăturilor tradiționale, cum sunt cele de familie, trib, sau castă care au fost întrerupte din diferite motive, precum migrația sau mobilitatea. În sudul Italiei, unde am făcut eu cercetarea, cei mai mulți oameni nu postează selfies sau poze de grup pentru a se diferenția de ceilalți, ci pentru a arăta o anumită coeziune socială exprimată în jurul unor valori culturale și așteptări sociale ale comunităților locale. Astfel, rețelele sociale sprijină un anumit conformism social, mai degrabă decât exprimă valori individuale.

În al doilea rând, este adevărat că rețelele sociale încearcă să urmărească și să monetizeze tiparele de comportament ale indivizilor. Atenția, timpul petrecut pe fiecare tip de conținut online, „adâncimea” scroll-ului, aprecierile, reacțiile, tiparele de navigare și căutare, toate acestea sunt caracteristici individuale care sunt culese, agregate și prelucrate de rețelele de socializare. Pe baza acestor prelucrări, rețelele ne propun apoi conținut, publicitate și modele de extindere a experienței online care pot fi considerate individualizate. Însă, acest lucru nu înseamnă că noi devenim un alt fel de oameni, și anume mai individualizați decât în urmă cu doi ani sau decât înainte de rețelele sociale și smartphone.

În fine, relaționarea dintre oameni este afectată de rețelele de socializare, însă nu putem vorbi de o distrugere aici. Din câte știu, nu există nicio dovadă empirică serioasă care să sugereze acest lucru. Ceea ce poate afecta serios relațiile sociale este un consum exagerat de social media și expunerea la abuzuri online, cum ar fi cyberbullying sau hărțuire.

Care sunt consecințele acestor abuzuri online?

Aceste practici pot duce la diferite feluri de dependență, probleme de atenție și concentrare, anxietate, sau depresie. Aceste probleme pot marginaliza sau chiar izola persoane sau grupuri de persoane. Social media mărește considerabil aceste riscuri pentru toți și în special pentru persoanele vulnerabile.

În concluzie, cred că nu putem spune că rețelele sociale distrug relațiile dintre oameni, însă putem spune că în anumite condiții pot duce la o deteriorare, chiar dramatică, a lor. Acum, trebuie să admit că acest mod de a vedea lucrurile corespunde și unei experiențe care precede rețelele de socializare. Cei care am crescut fără social media și smartphone avem tendința de a compara viața socială de dinainte cu cea din timpul social media. Similar, media tradițională tinde să blameze sau să fie într-o anumită tensiune cu ceea ce se numește new media. Dar pentru fiul meu adolescent și pentru generația lui, spre exemplu, acest fel de discuții nu au prea mult sens în afară de unul teoretic, fie el istoric sau cultural. Rețelele sociale sunt aici și tinerii trebuie să se descurce cu ele. Asta înseamnă inclusiv să le schimbe în timp ce ei înșiși sunt schimbați de ele.

Dorința de comunicare online contrabalansează cumva lipsa tot mai mare a comunicării offline?

Nu aș fi de acord cu o astfel de perspectivă. Reluând comparația de mai sus, este ca și cum ne-am întreba dacă mersul cu mașina compensează lipsa mersului pe jos și a activităților fizice de dinainte de automobil. Eu cred, ca mulți alții, că din punct de vedere tehnic societatea umană evoluează într-un anume sens cu care putem sau nu să fim de acord, la care să ne opunem, să vociferăm, pe care să-l schimbăm din mers, dar pe care nu-l putem opri.

Îmi aduc aminte acum de o istorie a evoluției tehnologiei de-a lungul celor 400 de ani ai Statelor Unite ale Americii (A Social History of American Technology), în care autoarea Ruth Schwartz Cowan explică cum tehnologiile și dezvoltarea tehnologică au fost mereu profund interconectate cu evoluțiile sociale, culturale, economice și politice. Este vorba așadar despre o dinamică complexă între tehnologie și societate în care discuția despre tehnologie nu este numai despre mașini, tehnici și oameni, ci și despre practici sociale, geografie, resurse naturale, instituții, organizații și legi. În această dinamică aș vedea eu raportul dintre comunicarea online și offline. Poate că în prezent suntem pur și simplu încă în etapa în care ne minunăm de rețelele sociale – ce sunt, ce pot face, cât de prezente sunt – și uităm că va veni o vreme când le vom „îmblânzi” – adică le vom găsi folosirea potrivită – așa cum societățile umane au făcut-o mereu cu noile tehnologii de-a lungul istoriei.

„De multe ori nu ne dăm seama cât de mult noi, adulții, încurajăm copiii să folosească dispozitivele digitale”

Cât de mult dăunează rețelele sociale copiilor și adolescenților? Care ar fi doza recomandată?

Răspunsul scurt este că nu rețelele sociale in sine dăunează, ci în primul rând folosirea excesivă și inadecvată a dispozitivelor electronice. Copiii și adolescenții sunt mult mai atrași de gadget-uri electronice și de a explora capabilitățile lor, inclusiv de a se juca și a urmări clipuri și celebrități pe youtube, decât de a socializa online. Aplicații de gestionare a activităților online, precum Family Link sau Qustodio, dau informații valoroase în acest sens. Problema este că de multe ori nu ne dăm seama cât de mult noi, adulții, încurajăm copiii să folosească dispozitivele digitale. Spre exemplu, mi se pare greu de explicat de ce în România unii profesori insistă să trimită în mod frecvent teme și prezentări pe WhatsApp-ul elevilor de clasa a V-a sau creează pentru ei grupuri de lucru online. În Marea Britanie, unde am trăit mai mult de 12 ani, aceste lucruri ar fi de neconceput. Mai mult, există acolo o presiune publică uriașă de a interzice folosirea telefoanelor smart în școli.

Adolescenții au nevoie de rețele sociale. Aici, părinții nu mai pot interveni prea mult. De aceea, cred că este important ca tinerii să fie obișnuiți de mici cu o anumită utilizare responsabilă a dispozitivelor electronice. Cel mai important mi se pare stabilirea și respectarea unui program săptămânal clar de folosire a dispozitivelor electronice. Apoi, este importantă cunoașterea limitelor de utilizare în cadrul acestui program. Spre exemplu, cred că este mai bine să vizionăm, pe cât posibil, filme împreună cu copiii noștri sau să ne asigurăm că aceștia vizionează canale potrivite, mai degrabă decât să-i lăsăm să caute singuri clipuri pe youtube. În al treilea rând, exemplul personal al părinților reprezintă un model pentru copii. În toată această construcție, timpul petrecut în aer liber, jocul offline, comunicarea directă și construirea unui mediu sigur și de încredere trebuie să prevaleze timpului petrecut online. Sunt multe resurse bune în această privință, apreciez în mod deosebit munca de cercetare și policy making condusă de Sonia Livingstone de la London School of Economics în cadrul Centrului Digital Futures for Children.

Deci, nu ar fi vorba despre doze recomandate, ci mai degrabă despre găsirea unui ritm echilibrat, cu limite clare și potrivite fiecărei vârste, familii și comunități.

În ce nuanțe vedeți viitorul rețelelor sociale și impactul lor asupra vieții de zi de zi?

În nuanțe viu colorate, care corespund gusturilor și nevoilor atât de diferite pe care le avem. Cred că rețelele sociale au ajuns relativ repede la o anumită maturitate. Parcă este momentul ca și noi, utilizatori obișnuiți, să ne maturizăm, nu? Rețelele sociale ne-au învățat să gândim mai des și mai temeinic în termeni de grupuri și comunități, să navigăm cu relativă ușurință între audiențe de diferite mărimi și între grade diferite de confidențialitate și încredere socială. Am învățat să diferențiem între tipurile de rețele sociale și să ne schimbăm rapid modul de a comunica, spre exemplu prin imagini, folosind emoticoane, simboluri și apropos-uri indirecte. Dar de multe ori uităm că suntem împreună cu rețelele sociale, cu tehnologia – iar nu împotriva ei – în acest proces de învățare și adaptare continuă. Este drept că acest proces ne poate și obosi, întrista, revolta, înfiora, marginaliza. De aceea trebuie mai multă educație formală și non-formală și politici pentru a diminua efectele negative. Trebuie să înțelegem prin educație că trăim într-o lume în care doi sau mai mulți amici online pot să pretindă că spun adevăruri care ni se par sucite și contradictorii și că poate exista cel puțin o altă conspirație, mai bună, mai cuprinzătoare, decât cea în care noi credem cu tărie.

Mă opresc spunând că provocările vin în prezent de la Inteligența Artificială, față de care rețelele sociale par o simplă infrastructură cu reguli. Din nou, depinde de noi ce, cât și cum alegem să folosim această provocare.