Magie de Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colecţia casei Dior. FOTOGRAFII Reuters
Colecţia casei Dior. FOTOGRAFII Reuters

Săptămâna Modei Haute Couture de la Paris s-a încheiat weekendul trecut şi a arătat, încă o dată, că moda poate oferi una dintre cele mai spectaculoase mostre de artă aplicată

Sfiala Valentino, combinată cu un iz de magie, decolteu rotund, mâneci lungi şi croială pe corp, a fost reţeta de succes care a putut fi văzută în mai multe colecţii de la Paris, săptămâna trecută. „Ne place să credem că există mai multe feluri prin care poţi fi sexy“, a spus Maria Grazia Chiuri, jumătatea din duo-ul artistic care conduce echipa Valentino.

Valentino, sursă  de inspiraţie
Cea mai puternică influenţă pe care a avut-o casa Valentino a fost evidentă în spectacolul libanezului Elie Saab, creatorul de modă al majorităţii rochiilor purtate pe covorul roşu la Hollywood. „Am cel mai mare atelier de haute couture din lume“, a spus designerul pentru „The Telegraph“, adăugând că vrea să vadă şi mai multe din creaţiile sale pe covorul roşu, în acest an.
„Nu a fost, să o spunem gentil, cea mai inspirată săptămână de haute couture. Dar spre sfârşitul ei a venit lumina“, scria editorul britanic de modă Lisa Armstrong.

elie saab reuters

Elie Saab

Editorul de modă se referea la show-urile din ultima parte a săptămânii, când Maria Grazia Chiuri şi Pieropaolo Piccioli au dus Valentino pe culmile extraordinarului. Duo-ul creativ, aflat la conducerea echipei de design de patru ani, a mizat pe simplitate şi rezultatul a fost spectaculos. Cei doi au reuşit să combine estetica renascentistă cu valorile anilor ’60. Şi multe, multe flori pe lângă. „Ne place să facem magie“, a spus Pierpaolo. Asta nu înseamnă minimalism, dimpotrivă. Au fost prezentate cele mai scumpe piese vestimentare pe care banii le pot cumpăra.

chanel. reuters

Chanel

Pantalonii, din nou în trendul haute couture
De altfel, şi directorul de creaţie Chanel, Karl Lagerfeld, a rezumat esenţa acestui eveniment într-o declaraţie oferită presei. „Am creat un produs de care nimeni nu are nevoie, dar pe care toată lumea îl vrea“, a spus el.
Şi, cu toate acestea, prea puţine piese expuse în timpul acestei săptămâni au avut aerul de „inutilitate“, fie ea şi pragmatică. „Acesta a fost apogeul săptămânii: manopera sutelor de croitori după care să leşini şi să te dai pe spate, rezultând aceste piese graţioase pentru care ai da orice să le porţi o dată“, spunea Lisa Armstrong.

armani reuters

Armani

O parte din şarmul expus pe podium a provenit din balanţa de tip yin-yang obţinută în ţinute precum: jachete accesorizate cu perle şi cristale, peste rochii simple. S-a identificat chiar şi un trend care se poate muta imediat în moda străzii: asortatea perfectă a aceleiaşi culori a ţinutei cu pantofii. Valentino a avut show-ul în care tendinţa a fost evidentă, aşa cum a mai fost şi în anii ’60.

giambattista valli reuters

Giambattista Valli

Hainele au reuşit să atragă privirile chiar şi în ciuda celebrităţilor care au ocupat primul loc la fiecare show, dar în special la Armani, recunoscut pentru coada de vedete pe care o atrage. Dar până şi în cazul acestui spectacol, pantalonii au reuşit să fie vedetele. În urmă cu câţiva ani, pantalonii erau o piesă interzisă pentru creatorii de haute couture. Clientela, formată din soţii bogate, cerea piese care să evidenţieze picioarele tonifiate, lucru pe care pantalonii nu-l permit. „Dar iată că timpul trece şi soţia-trofeu evoluează. Cele mai multe au un job part-time, adică designer part-time, curator part-time. Şi ce presupune un job? Pantaloni!“, titra ironic Lisa Armstrong.

image
image

Valentino

Protest împotriva guvernului francez
Magie a fost şi pe tărâmul Chanel, într-un loc pe care chiar Karl Lagerfeld l-a visat şi l-a transformat în realitate, în mijlocul Parisului de astăzi. „O pădure magică cu un teatru antic este ceva ireal“, a spus Lagerfeld pentru „The Telegraph“. „Am visat acest loc, l-am pus pe hârtie şi l-am înmânat omului care se ocupă de decor. Cred că s-a descurcat de minune“, a mărturisit excentricul creator de modă. În mijlocul unei păduri dense şi artificiale, creaţiile Chanel din voal, pene, mătase şi pietre preţioase au susţinut mai mult decât o cauză estetică. Show-ul casei de modă a fost încheiat de două mirese care se ţineau de mână, alături de un băieţel, imaginea făcând referire clară la amânările guvernului francez de a vota legea care permite căsătoria între persoanele de acelaşi sex.

„Nu înţeleg de ce oamenii care trăiesc împreună nu pot avea parte de aceeaşi securitate de care au parte burghezii care se căsătoresc. Două femei care se căsătoresc mi se par un lucru natural. Să ai două mame este minunat“, a spus Lagerfeld pentru Reuters.

Giambattista Valli

giambattista valli reuters

Preşedintele Hollande a pledat pentru legalizarea căsătoriilor şi a adopţiilor în cuplurile homosexuale anul trecut, dar legea s-a lovit de opoziţie. Săptămâna trecută, 350.000 de oameni au protestat în Paris cu steaguri pe care era imprimată imaginea unei mame, unui tată şi a doi copii. Pentru Karl Lagerfeld nu a contat vreodată mulţimea şi nici părerea ei, motiv pentru care a mers mai departe cu ideea finalului de show. 

Cui îi este frică de haute-couture?

„Am creat un produs de care nimeni n-are nevoie şi pe care toată lumea îl vrea.“ Nu cred că există o definiţie mai exactă şi mai coerentă a modei haute couture decât aceasta pe care a oferit-o, într-un moment tipic de inspiraţie, Karl Lagerfeld. Cel puţin pentru ultimii 30 de ani, când moda prêt-à-porter a preluat frâiele şi s-a ocupat direct de satisfacerea nevoilor vestimentare ale mulţimii.

Haute couture n-a fost niciodată pentru gloată, dar nici pentru cei atât de puţini astăzi: în jur de 3.000 de clienţi în toată lumea, potrivit ultimelor cifre. Tot fâsul, tot spectacolul, tot deranjul, toată acoperirea media, totul pentru 3.000 de oameni, mai exact, 3.000 de femei, soţii de oameni de afaceri, vedete şi filantroape.
În realitate, haute couture există pentru faimă, dar, mai ales, pentru dorinţa creatorilor de modă de a scrie istoria modei. Este singurul eveniment din an care este credibil, în ceea ce priveşte creaţiile. Piesele defilate pe podium sunt rezultatul pur al muncii de creaţie depuse de designeri, munca nealterată de cerinţele biroului de marketing.

Este un eveniment la care puţini au acces şi pe care mulţi îl visează. Inclusiv designeri români care îşi atribuie, complet ilegal, titulatura de haute couture. Ca să poţi folosi acest titlu, trebuie să ai „binecuvântarea“ Sindicatului de Modă Haute Couture din Paris. În loc să-l folosească, ar trebui să le fie frică, să fugă de el, pentru că odată devenit creator de haute couture nu mai poţi învârti doar atribute fără fapte care să vorbească de la sine.

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite