Frații Pavăl amână restaurarea hotelului de lux de pe lacul Garda. Acesta se redeschide pentru ultimul sezon înainte de marele șantier

0
Publicat:

Schimbare de plan: Grand Hotel Gardone de pe lacul Garda din Italia, deținut de Dragoș și Adrian Pavăl, patronii Dedeman, în parteneriat cu grupul lituanian Apex Alliance, se redeschide, pentru ultimul sezon, la 28 martie 2024.

Hotelul fraților Pavăl de pe lacul Garda mai este deschis câteva luni FOTO grandhotelgardone.it
Hotelul fraților Pavăl de pe lacul Garda mai este deschis câteva luni FOTO grandhotelgardone.it

Grand Hotel din Gardone (Italia) a fost închis în ultimele luni, pentru că noii proprietari luaseră decizia să facă o renovare și o restaurare amplă. Investiția era estimată la peste 45 de milioane de euro și urma să fie finalizată în 2026. 

Celebrul Grand Hotel a fost inaugurat în 1884 fiind celebru și datorită oaspeților de seamă pe care i-a avut de-a cursul timpului. Printre cei care au stat în hotel se numără: regele George de Saxonia, Gabriele D’Annunzio, Winston Churchill, scriitorii William Somerset și Vladimir Nabokov și alte personalități ale lumii artistice.

„Am dori să vă împărtășim că în timpul redeschiderii noastre în 2024 nu vor fi lucrări de renovare sau construcție, asigurându-vă că vă puteți relaxa în liniștea și măreția vacanței dumneavoastră fără întreruperi.”, este anunțul făcut pe site-ul hotelului.

Hotelul Grand Hotel Gardone va funcționa sub brandul de lux LXR Hotels and Resorts, din portofoliul Hilton, potrivit profit.ro, după ce acesta va fi restaurat și modernizat pentru a fi adus la 5 stele.

Numărul turiștilor care călcau pragul hotelului cu 167 de camere, anual, s-a cifrat între 45.000 și 50.000 de vizitatori.

„Suntem încântați să anunțăm prima noastră tranzacție internațională, achiziționarea emblematicului Grand Hotel Gardone, un reper atemporal în Italia, care completează perfect portofoliul nostru.

Împreună cu stimatul nostru partener, Apex Alliance, pornim într-o călătorie emoționantă pentru a repoziționa Grand Hotel Gardone într-o destinație de cinci stele la nivel internațional, respectând în același timp istoria sa captivantă și bogatul său patrimoniu.

Viziunea noastră comună este aceea de a crea o destinație de neegalat pe malul acestui lac, care să răspundă nevoilor exigente ale călătorilor locali și internaționali care caută îmbinarea perfectă a frumuseții naturii cu bogăția culturală și experiența ospitalieră excepțională”, a declara în urmă cu aproape un an Karina Pavăl, vicepreședintele Pavăl Holding.

Apex Alliance Hotel Management, partener al fraților Pavăl, care operează hotelul din Italia, are în portofoliu cinci hoteluri importante din București, cu peste 1.000 de camere. Potrivit datelor de pe site, hotelurile de lux administrate de grupul lituanian sunt: The Marmorosch Bucharest, Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, Hilton Garden Inn Bucharest Airport, Courtyard Bucharest Floreasca și Moxy Bucharest Old Town.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite