Influenţa mamei asupra relaţiei amoroase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum te înţelegi cu mama în adolescenţă, tot aşa de bine te vei înţelege şi cu perechea la maturitate, relevă un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea de stat Montclair din New Jersey, citat de publicaţia „Live Science“.

Astfel, legătura emoţională dintre mamă şi fiu sau fiică are o importanţă deosebită în construirea unei relaţii amoroase mai târziu, susţin oamenii de ştiinţă care au chestionat 7.000 de cupluri căsătorite din America şi le-au monitorizat începând cu anul 1992.

De atunci şi până în 1994, cercetătorii au aplicat chestionare părinţilor şi copiilor din familiile participante la studiu, iar între 2001 şi 2004, au reanalizat situaţia celor care aveau în acel moment între 20 şi 27 de ani.

Mama rămâne mai aproape decât tata

Sondajele aplicate în primă instanţă vizau notarea relaţiei dintre copil şi părinţi în funcţie de căldura şi de apropierea pe care aceştia le invocau. Chestionarele la care au răspuns copiii ajunşi adulţi făceau referire la nivelul de satisfacţie al vieţii amoroase şi cât de conflictuală este aceasta.

Rezultatele obţinute au demonstrat că numai acei copii care s-au înţeles de minune cu mamele lor în perioada adolescenţei s-au declarat fericiţi cu relaţia lor amoroasă la vremea maturităţii. 

Cu toate că taţii au devenit mult mai implicaţi în relaţiile cu copiii în ultimele decade, cercetarea sugerează că legătura dintre ei şi copii nu este de ajuns pentru a le influenţa acestora relaţiile de cuplu de mai târziu, susţine Constance Gager, unul dintre autorii studiului.

Gager adaugă că o posibilă explicaţie este şi faptul că femeile sunt responsabile şi azi în proporţie de două treimi de creşterea copiilor şi de sarcinile casnice. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite