Evangheliştii vinului din România

Ei sunt somelierii profesionişti de la noi. Ei trăiesc de pe urma vinului şi mănâncă o pâine din ceea ce beau alţii. Degustă, explică, povestesc. Fără ei, mulţi dintre noi am fi băut ca în anii ‘90 — fără alte opţiuni decât „alb sau roşu, dulce sau demisec“.

Îi întâlneşti în restaurante sau la evenimente private, ba uneori şi la standurile hypermarketurilor. Îi recunoşti după lanţul agăţat la gât, peste sacoul de la costum, de care atârnă o cupă metalică specială - tasse-de-vin-ul (amuzant, dar adevărat: unii clienţi cred că respectiva cupă pentru testarea vinului este o... scrumieră).

Puşi mereu la patru ace, vorbind despre aroma, buchetul, corpolenţa, textura sau „picioarele" vinului, adeseori intimidează, stârnind celor prezenţi fie neîncredere suspicioasă („Cine se crede?!"), fie respect, fie ambele sentimente, pe rând. Sunt obişnuiţi să „ţină în mână" audienţe numeroase, vorbesc clar şi tare, cu pauze de efect şi cu mişcări scenice atent exersate. Nu-şi critică niciodată concurenţa, ci se străduiesc să vorbească de bine vinul, în general, şi să sădească seminţele pasiunii în sufletele celor care-i ascultă. Adeseori parcurg mii de kilometri săptămânal - luni o prezentare la Oradea, marţi la Cluj, joi la Tulcea şi tot aşa. Sunt solicitaţi drept consultanţi privaţi de către oamenii cu bani care au prins microbul vinului sau de către patronii de restaurante care vor să-şi educe echipele de ospătari.

Uneori, pleacă pentru contracte de câte şase luni pe vasele de croazieră - cel mai adesea la un program de lucru de 14 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, dar cu marele avantaj de a avea în faţă o clientelă deja educată în materie de vin şi cu posibilitatea de a-şi completa arhivele personale cu experienţe nemijlocite despre cele mai noi apariţii şi tendinţe în domeniu.

Cine face educaţia consumatorilor?

Dacă în alte ţări cu tradiţie a consumului de vin există mii sau zeci de mii de persoane cu pregătire şi activitate de somelier, în România numărul acestora este foarte redus (cel puţin al somelierilor activi), aproximativ 20 de persoane. Cu toate acestea, există două asociaţii profesionale - Asociaţia Somelierilor din România (www.somelieri.ro) şi Federaţia Somelierilor din România (www.fdsr.ro).

Doru Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Somelierilor din România (ASR) şi unul dintre puţinii români care au ajuns în finala unui concurs mondial de specialitate, constată, amar, că „societatea românească nu are, încă, prea multă nevoie de somelieri".

Părerea lui Emil Manea, managerul de la restaurantul Charme din Centrul Vechi, e mai nuanţată: „Datoria somelierilor români este să revină în restaurante şi să încerce să implementeze această cultură a vinului la segmentul cel mai important al lanţului de vânzare - ospătarii. La rândul lor, formatorii de opinie din acest domeniu trebuie să-i educe în primul rând pe cei care sunt în industria restaurantelor, pe cei care au relaţia cu clientul".

Marian Timofti, somelier şcolit în Italia şi care activează acum pe piaţa românească, spune şi el că „va trebui să facem o educaţie piramidală - adică să educăm publicul dinspre producătorii de vin către distribuitori, agenţi de vânzări, şefi de sală şi ospătari.

Ciprian Roşca, director comercial la Cramele Recaş, regretă că, „din păcate, în România, somelierii buni se ocupă mai mult cu probleme manageriale/administrative în cadrul organizaţiilor în care activează, partea de interacţiune cu clienţii fiind lăsată de multe ori în seama unor «debutanţi». La această situaţie a contribuit şi faptul că numarul locurilor în care este necesară prezenţa unui somelier a scăzut - practic există câteva în Bucureşti şi cel mult zece în ţară (...) Ideal, ar trebui să transmită clienţilor o stare de normalitate în ceea ce priveşte asocierea corectă a mâncării cu vinul".

"Somelierul aduce prestanţă vinului. El devine un fel de prelat care explică acea scânteie de divinitate din pahar."
Sergiu Nedelea
fost preşedinte al Federaţiei Somelierilor din România