De unde vine atracţia pentru malefic
0
Foarte multe persoane îşi umplu tot timpul liber urmărind filme de groază, documentare, seriale sau emisiuni despre crime şi criminali. Fascinaţia pentru personajele negative şi pentru faptele lor este pusă de psihiatri pe seama interesului oamenilor faţă de raportul dintre şansele binelui şi răului.
Oamenii sunt atraşi de rău din vremuri imemoriale, dar asta nu înseamnă că sunt fascinaţi de malefic, spun specialiştii în psihiatrie. Cu toate acestea, există persoane care îşi umplu tot timpul liber urmărind materiale despre fapte rele şi persoanje malefice. Adina (30 de ani) este din Bucureşti, este căsătorită şi are doi copii, iar cea mai mare parte a timpului liber şi‑o petrece în faţa televizorului sau a calculatorului, vizionând filme, documentare, seriale sau emisiuni despre crime şi criminali. Ea urmăreşte orice material care o ţine în suspans, de la filme de groază până la documentare despre criminali celebri.
„Dacă mă uit la ceva o oră jumătate sau două, vreau să‑mi trezească nişte sentimente, să mă ţină puţin în priză. Aşa mă relaxez. Nu cred că aş putea să mă uit la o telenovelă sau la ceva asemănător, gen «reality-show regizat», noua tendinţă a televiziunilor de la noi",
spune Adina.
„Caută sânge"şi pe internet
Pasiunea pentru suspans o are şi soţul ei, Bogdan (29 de ani), motiv pentru care este foarte bucuroasă. „Nu ne certăm pe telecomandă, pentru că şi lui Bogdan îi plac acelaşi tip de filme sau emisiuni. Când mai vine vreun prieten pe la noi mai ţinem televizorul pe fotbal, în rest ne uităm doar la seriale poliţiste, gen «Minţi criminale», la filme de groază sau la documentare despre criminali celebri", explică femeia. Ea mai spune că, atunci când nu este nimic interesant la televizor, deschide calculatorul şi navighează pe internet. „Dacă nu-mi place ce e la televizor, deschid calculatorul şi sigur găsesc ceva interesant. Am câteva site-uri preferate din străinătate, dar şi din ţară pe care le accesez când «mi-e sete de sânge»", glumeşte bucureşteanca.
Una dintre problemele Adinei este că niciuna dintre prietenele ei nu este atrasă de genul de filme pe care ea le urmăreşte şi, din această cauză, iese foarte rar cu ele la cinema. „Când am fost ultima dată cu fetele la cinema am văzut filmul «Saw 5». Prietenele mele şi-au pus mânile la ochi fix la cele mai interesante faze, adică la cele mai sângeroase. Eu tocmai pentru acelea am plătit biletul", mai spune tânăra.
Pasiune pentru criminali şi faptele lor
Ţine să precizeze însă că pasiunea sa pentru rău se limitează la vizionarea materialelor care tratează acest subiect. „Nu am făcut niciodată rău nimănui şi nici nu sunt lipsită de compasiune. Stau la curte şi am doi câini şi trei pisici pe care le iubesc foarte mult. Nu cred că mă influenţează în vreun fel faptul că mă uit la filme de groază sau la documentare despre personaje malefice", spune Adina. Biblioteca celor doi soţi este plină de cărţi despre criminali celebri.
Acest lucru i se datorează mai mult lui Bogdan, care este pasionat de psihologie şi de criminologie. El are sute de astfel de cărţi, de la biografia lui Charles Manson, condamnat în anii '70 pentru moartea actriţei Sharon Tate, până la cea a faimosului criminal în serie Ted Bundy, despre care ştie aproape tot ce ştiu şi anchetatorii care au instrumentat cazul. „Despre Charles Manson am şi două DVD-uri de câte trei ore fiecare, iar despre Rîmaru am tot ce a ieşit pe piaţă. Prefer să citesc despre cazuri reale decât să citesc vreo poveste poliţistă scornită de cine ştie cine", spune Bogdan.
„Atrocităţile mă fac curios"
Dacă personajele din istoria recentă a criminalităţii îi trezesc interesul, criminalii de război şi experimentele pe oameni făcute de nazişti în al Doilea Război Mondial îl fascinează de-a dreptul. „Nu vreau să se înţeleagă greşit, nu sunt nazist sau psihopat. Chiar n-am nicio problemă. Mă şochează şi pe mine ca pe oricine altcineva atunci când citesc despre atrocităţile comise de nazişti şi despre experimentele pentru care foloseau copii, dar subiectul îmi stârneşte foarte mult curiozitatea", explică Bogdan.
El mai spune că, pe măsură ce se documentează mai mult, îi creşte şi mai mult interesul. „Cred că datorită acestei pasiuni am ajuns să cunosc oamenii mult mai bine. Acum sunt mult mai conştient de ceea ce poate fi în stare o fiinţă umană şi înţeleg mai bine zicala argentiniană «cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât mai mult îmi iubesc câinele»", se mândreşte bărbatul.
"Prietenele mele şi-au pus mâinile la ochi la cele mai interesante faze, adică la celemai sângeroase.Eu tocmai pentru acelea am plătit biletul la film.''
Adina 30 de ani
"Mă şochează când citesc despre atrocităţile naziştilor şi despre experimentele pentru care foloseau copii, dar subiectul îmi stârneşte foarte mult curiozitatea.''
Bogdan 29 de ani
Fascinaţi de rău „de când e lumea"
Oamenii au fost întotdeauna fascinaţi de personajele malefice cel puţin în aceeaşi măsură ca şi de cele pozitive dar, în principal, nu personajul în sine este cel care-i atrage. Psihiatrul Florin Tudose spune că fascinaţia oamenilor faţă de imprevizibil, de necunoscut şi faţă de suspans joacă un rol foarte important în interesul pentru rău.
Vedem filme de groază înainte de a împlini 15 ani
Ponderea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani care au vizionat filme de groază este de 44%, arată cel mai recent studiu făcut în acest sens şi publicat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Televiziunea este principalul suport, dar cresc şi accesările pe internet pentru vizionarea unor astfel de filme. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.295 de copii şi tot atâţia părinţi.
Într-o altă cercetare a CNA, privind monitorizarea violenţei la TV, se menţionează faptul că odată cu „hiperviolenţa specifică cinematografului anilor '90, se nuanţează acest maniheism, mergându-se până la încercarea de impunere a unui nou model cultural, caracterizat de un antierou simpatic, care nu mai este în totalitate negativ, ci uneori se manifestă chiar uman, spre deosebire de eroul care este uneori incapabil să îşi adapteze morala, prea normativă şi riguroasă, la situaţii concrete din viaţa cotidiană, ceea ce îl face relativ antipatic telespectatorului". Acest model cultural, se arată în raportul CNA, poate avea influenţe negative asupra publicului, în special cel tânăr, prin faptul că realizează o transformare a valorilor şi a caracterelor umane.
Confruntarea trebuie să aibă tensiune
Psihiatrul Tudose spune că trebuie reţiunut un fapt psihologic important: dacă rezultatul unui joc este de la început cunoscut, nimeni nu va juca acel joc. „De aici, înfruntarea dintre bine şi rău trebuie să aibă tensiune şi imprevizibil, activând plăcerea ludică a spectatorului care acordă şanse şi personajului malefic, construit în aşa fel încât să menţină în permanenţă suspansul", explică Tudose.
Gena care ne face fricoşi
Suntem „programaţi“ să ne speriem la filmele de groază
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că diferite versiuni ale unei gene, asociată cu senzaţiile de anxietate, explică de ce unele persoane nu suportă filmele de groază, în timp ce altora le plac scenele sângeroase şi suspansul. Ei au descoperit că o anumită variantă a genei COMT activează o substanţă chimică din creier care are legătură cu anxietatea, scrie cotidianul britanic „The Daily Telegraph". Cercetătorii spun că cei care posedă două copii ale unei versiuni ale genei sunt mai afectaţi la vederea unor imagini neplăcute.
Acea versiune a genei reduce cantitatea unei substanţe chimice eliberate din creier care ajută la controlarea anumitor reacţii emoţionale. În cadrul unui studiu realizat în Germania, participanţii care posedă două copii ale genei s-au speriat mai tare decât alţii de imaginile înfricoşătoare pe care au fost nevoiţi să le urmărească. Spre deosebire de aceştia, cei care posedau o singură copie a genei şi o copie a unei alte versiuni şi-au putut controla reacţiile emoţionale mult mai uşor.
Descoperire recentă
Cercetătorii de la Universitatea din Bonn (Germania) au făcut această descoperire după ce au testat 96 de femei. Acestora li s-au arătat trei feluri de imagini - unele „plăcute" din punct de vedere emoţional, cu bebeluşi zâmbitori şi animale drăguţe, unele „neutre", cu diferite obiecte, prize electrice sau uscătoare de păr şi unele „neplăcute", cu arme şi victime.
Psihologul Christian Montag, coordonatorul proiectului, a spus că versiunea genei asociată cu tendinţa de a ne speria mai uşor a apărut recent, din moment ce ea nu era prezentă la alte primate, ca cimpanzeii. El a mai afirmat că predispoziţia de a se speria mai uşor ar fi putut aduce omului un avantaj din punct de vedere al evoluţiei. În timp ce curajul pare să fie important în lumea animală, necugetarea ar fi putut fi un dezavantaj pentru om, care are capacitatea mintală de a se retrage şi de a găsi soluţii la orice problemă.
„A fost un avantaj că am fost mai anxioşi într-un mediu periculos", a mai spus psihologul. El a afirmat că o singură variaţie a unei gene poate sta la baza mai multor diferenţe de anxietate. Altfel, până la jumătate din populaţie ar fi anxioasă. „Această unică variaţie a unei gene este probabil unul din multitudinea de factori care influenţează o trăsătură atât de complexă ca anxietatea", a conchis specialistul.
Părerea expertului: Oamenii sunt interesaţi doar de raportul dintre şanse
Florin Tudose, psihiatru
Faptul că oamenii urmăresc filme de groază sau materiale relaţionate cu răul nu înseamnă că sunt fascinaţi de malefic. Sunt interesaţi doar de raportul dintre şansele binelui şi ale răului. Trebuie ca personajele de ficţiune - căpcăunii, balaurii, Lex Luthor, Dracula, Fantomas - să aibă şansa lor de a-şi duce la bun sfârşit acţiunile înainte de a fi distruşi de forţele binelui. De regulă, autorii de romane, de filme sau de jocuri înzestrează aceste personaje cu inteligenţă (malefică!) spre deosebire de realitate când, cel mai adesea, personajele violente şi agresive sunt nişte mediocri din punct de vedere intelectual.
O coordonată importantă a fascinaţiei indivizilor pentru rău este asimilarea cu fantasmele (se întâmplă doar în filme, în cărţi sau în romane). Deseori, inconştientul individual, scăpat de sub controlul super-Egoului, se proiectează în acele personaje negative pe care le descoperă. Evident că acest lucru nu are nicio relevanţă, atât timp cât nu se trece la act, cât individul nu transformă respectivele acte de violenţă în exemple pe care să le reproducă prin propriul comportament.
Pentru copii, de exemplu, distincţia real-imaginar este una mult mai dificilă şi mai fragilă, de aceea, selecţia producţiilor video şi chiar a lecturilor trebuie făcută cu atenţie de persoane adulte. Rareori există şi persoane cu afecţiuni psihice care identifică realitatea virtuală cu lumea reală şi trec la act, comiţând fapte cu consecinţe adesea dramatice. O notă aparte o au creaţiile cinematografice din ultimii ani ale lui Quentin Tarantino, ale fraţilor Coen şi ale lui Mel Gibson, a căror violenţă şi deseori apologie a Răului ar merita o discuţie psihiatrică specială mult mai largă.
"Rareori există şi persoane cu afecţiuni psihice care identifică realitatea virtuală cu lumea reală şi trec la act, comiţând fapte cu consecinţe adesea dramatice.''
Florin Tudose psihiatru
Se încarcă comentariile...
