Cum alegi: Oglinzile potrivite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amplifică lumina, creează senzaţia de spaţialitate şi nu în ultimul rând sunt piese decorative – nu de puţine ori chiar adevărate obiecte de artă – care dau plusvaloare casei tale.

Oglinzile pot fi utilizate ca mici accente, dar şi ca ornamente cu dimensiuni generoase, în timp ce încăperea nu-şi pierde din funcţionalitate.

O casă fără oglinzi poate părea „incomodă", mai ales dimineaţa, când ne pregătim pentru o nouă zi. Dar, pe lângă acest motiv, mai sunt şi altele care te pot determina să pleci la drum în achiziţionarea unui astfel de obiect. Exploatează frumos lumina din casa ta şi te poate ajuta să creezi noi dimensiuni în spaţiile mici.

Când decizi să cumperi o oglindă pentru o cameră sau pentru mai multe, ai mare grijă la dimensiunile obiectului, dar şi la forma şi stilul în care se încadrează. Întâi de toate trebuie să ştii exact unde vrei s-o amplasezi şi dacă te rezumi la un obiect de sine stătător sau un colaj jucăuş. Nu-i nicio greşeală să pui două sau mai multe oglinzi una lângă cealaltă, la fel cum poţi să le aşezi şi pe doi pereţi paraleli.

Ai mare grijă să le inserezi subtil în aspectul camerei, prin cromatică şi prin forma ramelor. Spre exemplu, dacă în baie ai mai multă lejeritate în ceea ce priveşte formele unui obiect prin excelenţă funcţional, în living se pune mai mult accentul pe valoarea estetică a piesei. Estetica este, de fapt, şi unul dintre aspectele care contribuie substanţial la creşterea preţului unei oglinzi.

Pe piaţă, aceste obiecte sunt disponibile la sume cuprinse între câteva sute de lei şi câteva mii de euro, dacă vorbim de piese vintage de colecţie.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite