Video VIDEO Bill Laurence, un muzician cu două Grammy în vitrină, invitat la Festivalul Jazz TM
0JAZZ™ 2017 aduce o încă premieră pentru Timişoara: artistul, compozitorul şi producătorul britanic, Bill Laurance, câştigător a două premii Grammy, este încă un nume care va fi preyent la ediţia din acest an.
Muzicianul britanic este un multi-instrumentist care reuşeşte să traverseze genurile şi să unească jazz-ul cu muzica electronică, pop, funk sau tradiţională africană şi să le ducă pe toate în lumea întreagă. Numit de The Guardian un „maestru al jazz-ului” Laurance a lansat până acum patru albume şi a călătorit în lumea întreagă cu un şir de proiecte premiate incluzând cvartetul său, duo-ul sau cel solo, ca pianist.
Artistul a studiat muzica clasică încă din copilărie, iar la vârsta de 14 ani era deja un profesionist. A studiat apoi la University of Leeds, iar curajul şi dorinţa de a porni în aventuri muzicale i-au adus colaborări cu artişti precum Morcheeba, David Crosby, Salif Keita, Bobby McFerrin, Susana Baca, Laura Mvula, Musiq Soulchild şi Metropole Orchestra. De asemenea, conduce duo-ul electronic the Fix şi este membru fondator al cunoscutei trupe Snarky Puppy.
Alături de grupul american a câştigat două Grammy-uri, iar în 2015 premiul Breakthrough acordat de JazzFM. De asemenea, în 2016, a fost nominalizat la MOBO Best Jazz Act.
Cele patru albume, „Flint”, „Swift”, „Live at the Union Chapel” şi „Aftersun” sunt rezultat al libertăţii sale creative şi reprezintă fuziuni ale mai multor genuri, iar experienţele live prin care acestea sunt duse în lume, sunt de ţinut minte. Cel mai recent album, „Aftersun”, este un tribut adus explorării spaţiului cosmic şi vieţii în cosmos. Presărat cu muzică dance şi percuţie africană, albumul îmbină groove-ul cu stilul inconfundabil în care Laurence explorează un mix de genuri muzicale.