Ultimul roman al lui Filip Florian, lansat în seara aceasta
0
Filip Florian va lansa şi va citi din cel mai recent roman al său, Toate bufniţele (Editura Polirom),.în seara aceasta, de la ora 18.30, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti.
“Toate bufniţele” se află pe primul loc în topul celor mai bine vîndute cărţi ale Editurii Polirom la această ediţie a Tîrgului de Carte Gaudeamus, 21-25 noiembrie 2012.
„Dacă oamenii, toţi oamenii, s-ar sătura într-o bună zi de poveşti, cred că sufletele s-ar usca, s-ar topi şi lumea ar arăta ca un pustiu. O asemenea nenorocire n-o să se întîmple însă prea curînd, nici săptămîna viitoare, nici la toamnă, nici peste o mie de ani. Înaintea ei, cu siguranţă, o să se petreacă alte milioane şi milioane de fapte, şuvoiul vieţii o să curgă mai departe, cu furtuni şi îndrăgostiri, cu boli şi rîsete de copii, cu războaie şi prietenii, cu crize financiare şi meri înfloriţi, cu alb, cu negru şi cu infinite nuanţe de gri. Iar faptele, întotdeauna, vor fi urmate de poveşti, de-o mare de poveşti, fiindcă fiecare faptă se vede cu ochi diferiţi, în fel şi chip. Sînt poveştile noastre, ale tuturor, fără de care am muri de sete, ne-am prăpădi. La sfîrşitul sfîrşitului, zic eu, o să existe un singur mare regret, că nu-l vom mai putea povesti.”, scrie Filip Florian în romanul său.