Scurtmetrajul „În acvariu“, de Tudor Cristian Jurgiu, selectat în Festivalul de Film Studenţesc de la Tel Aviv
0
Scurtmetrajele „În acvariu“, de Tudor Cristian Jurgiu, prezentat la Cannes în 2013, „Pastila fericirii", de Cecilia Felmeri, şi „Mâine, Bach...", de Mihnea Ciorică, au fost selectate în competiţia Festivalului Internaţional de Film Studenţesc de la Tel Aviv, care se va desfăşura între 31 mai şi 7 iunie.
Potrivit Institutului Cultural Român (ICR), Ruxandra Ioanid, coscenarista scurtmetrajului „Pastila fericirii", va fi prezentă la Festival, cu sprijinul ICR Tel Aviv.
În calitate de invitat de onoare al Festivalului, regizorul Radu Muntean va prezenta publicului israelian o selecţie a filmelor sale: "Marţi, după Crăciun" (2010), "Boogie" (2008) şi "Hârtia va fi albastră" (2006), cineastul susţinând şi un masterclass pe tema "Scenele lungi sau petrecând timpul cu personajele".
Scurtmetrajul "În acvariu" a fost prezentat în 2013 în secţiunea Cinéfondation a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, unde a primit premiul al treilea. Pelicula regizată de Tudor Jurgiu spune povestea unui cuplu - George şi Cristina. Aceştia încearcă să se despartă, dar nu par să reuşească.
"Mâine, Bach...", de Mihnea Ciorică, îl prezintă pe Matei care se află într-un moment de cumpănă al copilăriei sale. Din cauza divorţului părinţilor săi şi lipsei de înţelegere şi compasiune din partea tuturor celor din jurul lui, Matei se refugiază în muzică. "Mâine, Bach..." a primit premiul publicului pentru film românesc la Festivalul Internaţional de Film NexT.
Festivalul Internaţional de Film Studenţesc de la Tel Aviv, înfiinţat în 1986, a câştigat în timp o reputaţie impresionantă, fiind clasificat de CILECT (Organizaţia Internaţională a Şcolilor de Film) drept unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de gen din lume. Festivalul este organizat şi condus de studenţi ai Universităţii din Tel Aviv - Departamentul de Film şi Televiziune.