"Îngeri în America", într-un singur spectacol
0Din 28 iunie “Îngeri în America” va fi prezentat într-o nouă formulă: cele două piese ale dipticului scris de Tony Kushner vor fi jucate într-o singură seară şi nu consecutiv în două seri, ca până acum. Creatorii, regizorul Victor Ioan Frunză şi scenografa Adriana Grand, au regândit spectacolul şi au modificat anumite scene, astfel încât acest hit al dramaturgiei americane din secolul XXI poate fi jucat în doar o singură reprezentaţie.
Spectacolul "Îngeri în America" este o feerie cu îngeri şi îşi merită, fără niciun dubiu, calificativul “extaziant” pus de critică dar şi de public. Politică, discriminare, iubire şi ură, sexualitate şi sentiment pur – adunate într-o radiografie a umanităţii euroatlantice.
Piesa un basm postindustrial despre diferenţe, despre tabu-uri dar mai ales despre Îngerii coborâţi din mistica urbană a intoleranţei. Ei descind din revoltaStonewall şi se regăsesc în tinerii violenţi dar, paradoxal, atât de fragili ai tendinţei Emo,ai mişcării Occupy sau New Age. Nişte băieţi şi nişte fete care nu pot plânge deşi trăiesc cu lacrima în gât.
Dipticul "Îngeri în America" a devenit o piesă cult în Statele Unite şi a fost reprezentată la Teatrul Naţional din Londra şi la Festivalul de la Avignon.
În acest moment, piesa lui Tony Kushner se mai joacă şi pe scenele din Budapesta (Teatrul Naţional), Roma (Teatro Valle), NY (New York Signature Company).
Vineri 28 iunie, ora 19.00, şi sâmbata 29 iunie, ora 19.00
Îngeri în America, de Tony Kushner
Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză
Decorurile şi costumele: Adriana Grand
Cu: Virginia Mirea, George Ivaşcu, George Costin, Sorin Miron,
Adrian Nicolae, Alexandru Ion, Nicoleta Hancu, Cristiana Răduţă-Bobic
3 h 45 min (cu pauza)
I