Încă o stea pentru un talent etern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Ştefan Iordache va primi postum o stea pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame, din Piaţa Timpului din Bucureşti.

Steaua de pe Walk of Fame va fi dezvelită de sora regretatului actor, Ileana Iordache, astăzi, de la ora 11.00. Evenimentul a fost organizat în semn de respect şi de apreciere pentru întreaga activitate a lui Ştefan Iordache, la 71 de ani de la naşterea marelui actor.

Ştefan Iordache va primi in memoriam şi o stea din aur oferită de Sabion, dar şi Placheta Oraşului Bucureşti. Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame, un proiect iniţiat în ianuarie 2011, de Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti şi Cocor, găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.

Aici strălucesc deja stelele unor mari personalităţi: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Stela Popescu şi Ion Caramitru.

Un actor cât o legendă

Criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu a scris o carte despre viaţa actorului, intitulată „Regele scamator - Ştefan Iordache". La trei ani de la dispariţia lui, Ludmila Patlanjoglu rememora, pentru „Adevărul literar şi artistic", momente importante din biografia unui băiat plecat din Rahova şi ajuns în „jilţul" lui Hamlet. Actorul s-a născut într-o zi de iarnă, pe 3 februarie, într-o mahala din Bucureşti, şi a murit într-o zi de toamnă caldă, pe 14 septembrie, departe de ţară, într-un spital din Viena.

Şi-a început cariera în cinematografie în 1963 şi a jucat în aproape 30 de filme. A urcat pe scenele mai multor teatre: Nottara, Teatrul Mic din Bucureşti, Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul Naţional din Craiova ş.a.

Regretul lui ştefan iordache

„O carieră de peste patru decenii, fără eşecuri. Eşti un învingător. Va veni momentul în care va trebui să părăseşti această scenă... Ţi-e frică?" este întrebarea cu care se încheia cartea „Regele scamator - Ştefan Iordache". Iar răspunsul pe care i-l dădea Ludmilei Patlanjoglu, în luna mai a lui 2004, cu patru ani înainte să moară, cuprindea esenţa unei vieţi întregi.

„Da, mi-e frică. Mulţi oameni îşi doresc să moară în somn. Dar eu aş vrea să ştiu când mor, chiar dacă m-aş chinui. Poate mai există o şansă. Vreau să lupt cu moartea. Vreau să o văd, să o simt. Am să plec totuşi cu regretul că nu am copii. Eu am considerat că înainte de toate e arta mea. Acum, îmi dau seama că aş fi avut timp şi pentru artă, şi pentru copil. Dar e prea târziu. Oi vedea cum m-oi descurca. Vorba ceea: fiecare moare singur". Aşa cum a dorit, şi-a privit moartea în faţă. A cerut să i se aprindă o lumânare. A plecat la Domnul într-o zi mare - 14 septembrie 2008, de Înălţarea Sfintei Cruci. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite