FOTO „Regele absurdului nu moare niciodată“. Portrete ale lui Eugène Ionesco, expuse la ICR New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 3 aprilie, Institutul Cultural Român din New York prezintă vernisajul expoziţiei de fotografie „Eugene Ionesco. Regele absurdului nu moare niciodată! Scene de teatru şi portrete fotografiate de Sorin Radu“. Expoziţia este dedicată Zilei Mondiale a Teatrului, care este sărbătorită anual pe 27 martie.

Fotografiile-portret ale lui Eugen Ionescu, prezentate acum în premieră americană, au fost surprinse de Sorin Radu în 1978 cu prilejul conferinţei susţinute de marele dramaturg la New York University. De asemenea, publicul va putea vedea şi imagini din diverse spectacole cu piese ionesciene puse în scenă în Romania. Cele 42 de fotografii din expoziţie vor fi însoţite de un slideshow care va prezenta publicului o selecţie din vastul portofoliu artistic al lui Sorin Radu. În deschiderea acestei excepţionale expoziţii de fotografie, ce va fi itinerată în SUA şi Canada, va vorbi criticul şi istoricul de artă dr. Eduard Andrei, care a completat, de curând, echipa coordonatorilor de programe a ICR New York. 

image

Sorin Radu este unul dintre cei mai importanţi artişti fotografi din România şi cel mai bun fotograf de teatru din România. Considerat un maestru al luminii şi umbrei, ”portretistul” Sorin Radu a fotografiat politicieni şi preşedinţi, de la Ronald Reagan la Împărăteasa Farah Pahlavi a Iranului, fostul Rege al României, Mihai I, oameni de cultură şi personalităţi, de la Eugen Ionescu la Paul Goma, Radu Aldulescu, Vladimir Orloff, Mariana Nicolescu şi Noel Bernard. 

image

Artistul Sorin Radu a fotografiat arhitectură (L’Ambasciata D’Italia) şi lucrări de artă pentru nenumărate albume. Fără fotografiile lui Sorin Radu, mulţi pictori români de mare valoare, între care Ţuculescu, Ghiaţă, Ciucurencu, nu ar fi avut albumele de artă care le-au pus în valoare lucrările. Cel mai spectaculos volum de artă realizat cu fotografiile lui Sorin Radu este “Vlaicu Ionescu - The Artist” de Doina Uricariu, apărut la Universalia Publishers. 

image

Spectacolul „Rinocerii“, în regia Cătălinei Buzoianu

image

Baletul din Sibiu, prezentând o trilogie a dramaturgului de teatru absurd

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite