Ultimele știri ⏱️Război în Ucraina Război în Israel Istoria zilei

„Englezul din Gara de Nord“, un roman rupt din Europa celui de-Al Doilea Război Mondial | Fragment în avanpremieră

Publicat: 01.03.2023 20:05

Ultima actualizare: 02.03.2023 10:21

Joi, 2 martie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu va fi gazda unei noi seri de lectură publică. Tatiana Niculescu va citi în avanpremieră din noua sa carte, Englezul din Gara de Nord, aflată în pregătire la Humanitas. Bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, acest roman e o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase. "Adevărul" vă oferă un fragment în avanpremieră.

Noul roman al Tatianei Niculescu, Englezul din Gara de Nord, este disponibil pentru precomenzi – cu autograful autoarei, în limita stocului – pe site-urile Libhumanitas, Cărturești, Libris și Emag. Livrarea începe în data de 10 martie.

Îl cheamă Brian Spencer și se numără printre ultimii romantici ai Europei. În biografia lui apar războiul, Churchill, Stalin, Tito, Balcanii, împărțirea Europei, Bosnia, Ucraina. Destinul lui e să dea un sens întâmplărilor și năpastelor, plecând în ultima misiune a vieții. Bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, acest roman e o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase.

fragment

Olga Lepeșinskaia dansa din nou în măreața sală a Teatrului Balșoi, în fața a peste două mii de spectatori. În vârful poantelor, se înălța ca o pasăre măiastră, gata să-și ia zborul, în sfârșit, de pe o scenă adevărată, cu o orchestră de inegalabili muzicieni la picioarele ei, așazicând. Ca să încapă mai mulți reprezentanți ai sovietelor la conferințele Partidului găzduite periodic de această sală somptuoasă, cu acustică de amfiteatru grec, și ca nu cumva să moțăie careva, fotoliile de pluș au fost înlocuite cu scaune de lemn, cu spătar tare. Pe pereți, emblema cu secera și ciocanul acoperea vechile decorații imperiale din vremea Romanovilor.

În 1944, prima balerină a Uniunii Sovietice avea 28 de ani. Radia de bucuria reîntâlnirii cu publicul cultivat al Moscovei. Petrecuse anii cumpliți ai războiului călătorind pe front și dansând în echipa de balet alcătuită de Teatrul Balșoi să susțină moralul soldaților. Dansase în corturi, în baze militare, sub camuflaj, în luminișuri de pădure, pe scene improvizate încropite din scânduri găunoase, ori pe pământul cră¬pat de secetă, prin noroaie ori pe puntea vaselor de luptă. La lumina zilei sau în bătaia farurilor cu care măturau drumul camioanele militare. Mâncase cot la cot cu soldații și le împărțise fotografii cu autograf. Primise Premiul Stalin, iar după război i se va decerna titlul de artistă a poporului.

Olga era născută la Kiev, într-o familie de polonezi. Încă din școală fusese o comunistă activă și entuziastă. Se măritase apoi cu un procuror NKVD. Era balerina preferată a lui Stalin. Și una dintre multele lui iubite, se spunea. După fiecare reprezentație, Iosif Vissarionovici îi trimitea în cabina din culise un buchet enorm de trandafiri roșii, special cultivați și îngrijiți în serele de la Kremlin. Aveau cozile și ghimpii tăiați meticulos, cum i se tundeau tovarășului Stalin firele răzlețite din mustață. Trandafirii erau un semn de zvâcnet pasional, o boare aleasă din cruzimea bestială cu care ordonase el, în 1940, împușcarea a 22.000 de polonezi, majoritatea ofițeri, în pădurea Katîn. Ce jale fusese atunci pe Olga Lepeșinskaia! Sau nu? Își păstrase cumpătul. Poate habar n-avea. NKVD se ocupase de mușamalizarea operațiunii, punând-o pe seama armatei naziste. Actul al doilea al spectacolului de balet de pe scena operei din Moscova, din seara zilei de 14 octombrie 1944, când conferința Tolstoi trecuse la concluzii, se petrecea la marginea unei păduri bântuite de iele, suflete ale fetelor înșelate în dragoste și moarte de inimă rea. Dansul lor alb, fantomatic, se desfășura între miezul nopții și ivirea zorilor. După mai multe răsturnări de situație, trădată și ea, Giselle, o țărăncuță naivă, ajunge să se numere printre făpturile serafice ale nopții. În actul al doilea, dansul ei nocturn învolbura sala cu un fior de neasemuită frumusețe glacială. Dansul răvășitor al ielelor, spiritul descărnat al lui Giselle și coregrafia funerară a gingașelor balerine ale Teatrului Balșoi se revărsau treptat de pe canavaua întrunirii la nivel înalt la mii de kilometri depărtare, pe scena vie a țărilor ocupate, unde cine știe câte sute, mii de femei erau chiar atunci siluite de soldații sovietici.

Citește și: Humanitas inaugurează Anul Centenar Monica Lovinescu. În fiecare lună este programat un eveniment special

Mișcări grațioase, de o finețe diafană, arcuiau trupul zvelt, de porțelan, al primei balerine; ovațiile întâmpinau din sală prezența în balconul imperial a lui Churchill alături de Stalin; Armata Roșie avansa în ticăitul ceasurilor jefuite ca pradă de război, care trezeau în soldați pofta râncezită a împreunării. În țările de pe lista procentelor, femei de toate vârstele icneau strivite sub trupul asudat al Armatei Roșii eliberatoare. Haziaika!, strigau flăcăii tremurând de jind și le înghesuiau în cotloane, le fugăreau pe miriști, le prindeau în sate, dincolo de uluci, le răstigneau în pătule, printre știuleți de porumb, iar la oraș le târau în mași¬nile rechiziționate, năclăite de alte rapturi. Îmbibate în nădușeala grea a ostașului sovietic și țintuite de în¬cleștarea lui hămesită, cu pielea jupuită de ceasurile lui înșirate până la cot, fiecare arătând altă oră, femeile se predau, una după alta, mâinilor care le sfâșiau în grabă hainele. Bineînțeles că nu era vina lui Churchill pentru ce se petrecea în culisele apropiatei victorii. În compania în care se afla el atunci la Moscova, dansul stafiilor din Giselle ar fi putut – și asta doar în cazul în care pre¬mierul, privind-o, alături de Stalin, pe Olga Lepeșinskaia, ar fi reflectat adânc la pecetea procentelor – să-i apară ca o sarabandă a cuvintelor cu care se deschidea evanghelia politică intitulată Manifesto of the Communist Party, scrisă cu aproape un veac în urmă și publicată la Londra: O stafie bântuie Europa – stafia comunismului... Iată, stafia începuse să-și facă mendrele! În fața unui pahar mare cu bere neagră, Brian Spencer se uita la fotografia pe care o făcuse cu telefo¬nul exponatului de la National Archives. Nu mai avusese destulă energie, la întoarcere, să se oprească la The Elms.

Totdeauna acasă îl aștepta în frigider o rezervă de bere. Voia să verifice dacă notase cumva, în vreo agendă, ceva despre Olga Lepeșinskaia și Giselle. La expoziție, din pură întâmplare, îi picaseră ochii pe programul vizitei lui Churchill la Moscova. Baletul de la Teatrul Balșoi era menționat în treacăt. Ziarele de a doua zi consemnau însă reacția publicului la apariția lui Churchill, care se străduia în zadar să îndrepte uralele, aplauzele, ovațiile sălii către balerină, către spectacolul care tocmai începea și către Stalin. După primul act, luminile s-au mutat din nou, în aplauze furtunoase, de pe scenă la balcoane și pe prim-ministru, iar spectatorii s¬au ridicat în picioare aclamându-i pe cei doi aliați. Bolshoi star dies at 92 – iată, în agenda anului 2008, Brian Spencer copiase câteva propoziții din The Guardian: un articol despre Olga Lepeșinskaia, cu prilejul morții ei, la 92 de ani, pe 20 decembrie. Fapt e că, în timp ce prima balerină executa pe scenă neîntrecutele-i piruete și zboruri în aer, pentru care era celebră, peticul acela de hârtie, principala temă a discuțiilor ruso‒britanice, se rotea amețitor, ca vârtelnița ursitei, pe deasupra Europei de Est.