Dincolo de strigăt, un alt Munch

Până la 18 iulie, Pinacoteca din Paris găzduieşte o retrospectivă a operei mai puţin mediatizate a pictorului norvegian, intitulată „Edvard Munch ou l’Anti-Cri“. Expoziţia caută să arate complexitatea personalităţii artistice a lui Munch dincolo de ultracunoscutul tablou, al cărui renume riscă să lase în umbră o sumă de alte lucrări la fel de fascinante.

Edvard Munch a fost marcat de iminenţa morţii, de boli fizice recurente şi de ameninţarea nebuniei aproape întreaga sa viaţă. Încă de la o vârstă foarte fragedă, câţiva membri ai familiei sale au fost răpuşi de boli nemiloase. A suferit de pe urma unui număr mare de fobii, care îi îngreunau traiul până la exasperare.

Singura evadare pe care o cunoştea, singurul lucru de care nu se temea era pictura. Iar tablourile sale reflectă, în mod visceral, viaţa interioară tumultuoasă a artistului. De fapt, mobilul principal al demersului său artistic a fost întotdeauna, aşa cum mărturisea Munch însuşi, „studiul sufletului sau, mai bine spus, studiul propriului meu suflet".

Cea mai răvăşitoare expresie a acestui studiu a rămas lucrarea „Strigătul", în care o siluetă terorizată rezonează cu „infinitul strigăt ce străbate natura". Artistul a pictat mai multe variante ale acestei lucrări, în jurul anului 1893. Din cauza faptului că refuza să îşi vândă lucrările originale, Munch obişnuia să realizeze variante secundare - în ulei, acuarelă sau litografii - din care să‑şi poată câştiga existenţa.

„Strigătul" devenise o imagine aproape simbolică prin celebritatea sa, cu mult înainte de a fi furată, de mai multe ori, sub diferitele sale forme, din interiorul câtorva dintre cele mai renumite galerii ale lumii. Lucru care nu a făcut decât să adauge lucrării un plus de celebritate.

O nouă înfăţişare a pictorului

Expoziţia de la Pinacoteca din Paris încearcă să demonstreze tendinţa de a-l asocia pe Munch cu „Strigătul" şi îndreaptă atenţia vizitatorilor asupra lucrărilor sale mai puţin cunoscute, dar la fel de valoroase. Cele 170 de lucrări prezentate provin din colecţii personale. După cel de-al Doilea Război Mondial, multe dintre cele aproximativ 4.000 de lucrări ale artistului au fost salvate de la ravagiul nazist - opera lui Munch fusese decretată „artă degenerată" în anii '30-'40 - atunci când au fost achiziţionate de către colecţionari privaţi. Prin urmare, retrospectiva de la Pinacoteca pariziană oferă privirii lucrări puţin sau deloc accesibile anterior.

Mai mult decât atât, artistul Munch, cunoscut pentru temele sale funeste, îşi dezvăluie o latură puţin expusă până acum. „Omul pe care vi-l prezentăm astăzi nu este cel pe care vă aşteptaţi să îl găsiţi" - sunt cuvintele prin care se deschide mesajul curatorilor expoziţiei de la Pinacotecă.

Imagini serene

Printre lucrările expuse, există şi tablouri absolut luminoase, în care culorile aprinse duc cu gândul la o anumită serenitate. Munch a traversat şi perioade calme. După un lung răstimp de trai dezordonat, în care depresia, atacurile de panică şi mania persecuţiei erau la ordinea zilei, Munch s-a internat într-o clinică de boli nervoase, în care a petrecut opt luni de tratament intensiv. În 1909, la finele acestei perioade, pictorul reuşise să câştige un oarecare echilibru. S-a reîntors în Norvegia, reluându-şi lucrul cu forţe proaspete.

Imaginile pictate în această perioadă sunt optimiste şi dominate de culoare - peisaje însorite, scene domestice, imagini cotidiene, portrete luminoase. Concomitent, opinia criticilor cu privire la stilul pictorului devenea favorabilă. Muzeele începeau să îi achiziţioneze lucrările. După o lungă perioadă obscură şi dureroasă, Munch ieşise undeva la liman. Lucrările de la Pinacoteca din Paris reflectă această stare de spirit.