George Simion, în mijlocul echipei AUR în seara înfrângerii. „Era în discuție cu toată suflarea străineză”
0George Simion a urmărit anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale alături de zeci de membri și susținători AUR, duminică seară, la grupul parlamentar al partidului din Senat.

Potrivit HotNews, duminică seara, atunci când numărătoarea voturilor a confirmat înfrângerea sa în fața contracandidatului său Nicușor Dan, George Simion se afla, alături de susținători și de membri ai partidului său la sediul Parlamentului.
Nu a ieșit deloc din sală pentru a vorbi cu jurnaliștii care îl așteptau pe holuri, în schimb cel care a dat câteva declarații a fost senatorul AUR Mircia Chelaru.
Acesta a confirmat că George Simion este încă la Palatul Parlamentului şi că discută cu echipa, dar şi cu „toată suflarea străineză”.
„Era în discuție cu toată suflarea străineză (…). După fiecare tsunami ai un recul, moment delicat”, a spus Mircia Chelaru.
Întrebat dacă George Simion va recunoaște înfrângerea, senatorul a evitat a dat un răspus evaziv.
„Nu răspund niciodată în locul altora”, a explicat parlamentarul AUR.
La fel de rezervat în răspunsuri a fost şi atunci când a fost întrebat în legătură cu posibila organizare a unor proteste ale simpatizanților.
O atitudine rezervată a avut și în legătură cu posibilele proteste ale simpatizanților AUR, având în vedere mesajul primit de membrii AUR din secțiile de vot
„Nu pot să răspund pentru ceea ce nu cunosc”, a încheiat Chelaru.