De ce nu iau românii Premiul Nobel? O dezbatere de interes la Gaudeamus
0
Evenimentul-vedetă al duminicii literare a fost dezbaterea care a pornit de la volumul: „De ce nu iau românii premiul Nobel" (Editura Polirom) de Alina Mungiu-Pippidi, la care au participat autoarea cărţii, alături de Emil Hurezeanu, Daniel Dăianu, Liviu Voinea, Vasile Ernu şi Daniel Cristea-Enache.
Ultima zi a Târgului Gaudeamus a stat sub semnul aglomeraţiei: mulţi oameni, multe cuvinte tipărite şi spuse, în cărţi şi în discuţii purtate de scriitori cu publicul lor. Evenimentul-vedetă al duminicii literare a fost dezbaterea care a pornit de la volumul: „De ce nu iau românii premiul Nobel" (Editura Polirom) de Alina Mungiu-Pippidi, la care au participat autoarea cărţii, alături de Emil Hurezeanu, Daniel Dăianu, Liviu Voinea, Vasile Ernu şi Daniel Cristea-Enache.
Alina Mungiu-Pippidi a rezistat eroic laudelor pe care i le-au adus, aproape fără să respire, Daniel Dăianu şi Emil Hurezeanu, şi, după ce a mărturisit că nu ea este subiectul dezbaterii, i-a îndemnat pe invitaţi să intre mai abrupt în subiect. Ea a explicat că societatea românească nu este diferită de alte societăţi, doar că România are o problemă atunci când trebuie să scoată în faţă tot ce are mai bun, pentru că nu şi-a creat un sistem bazat pe meritocraţie. „Nu suntem primii, nu suntem nici ultimii, dar trebuie să ne privim în comparaţie cu celelalte naţiuni", a apreciat Emil Hurezeanu, care crede că va fi mai bine atunci când se va fisura plafonul indiferenţei care nu ia în calcul valoarea.
Criticul literar Daniel Cristea-Enache a remarcat, însă, că literatura este pe drumul cel bun, pentru că are valori recunoscute şi confirmate, atât în ţară, în spaţiul public, cât şi în străinătate, prin traduceri. Criticul a evidenţiat şi o problemă de structură morală şi de igienă intelectuală, din ce în ce mai vizibilă în România. „Nu prea se văd oameni care să trăiască în acord cu convingerile lor. Avem oameni de stânga, care au dexterităţi de dreapta şi oameni de dreapta care se simt foarte bine pe banii publici şi pe subvenţiile de la stat".
Cărţile la borcan, foarte căutate
Ieri, editurile au captat entuziasmul cumpărătorilor prin reduceri consistente. Editura Humanitas a lăsat preţul mai jos cu 10%-40%. De exemplu, „Lumea ca voinţă şi reprezentare", de Arthur Schopenhauer a avut o reducere de 40 de lei, de la 190 de lei la 150 de lei. Humanitas le-a propus cititorilor şi cartea la borcan. În mai multe borcane, preparate, printre alţii, de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu şi Radu Paraschivescu au fost introduse suluri de hârtie, îmbibate „elixiruri intelectuale", pe teme diverse: iubirea, pisicile, umorul. La Humanitas au avut loc ieri şi lansările volumelor „Muntele Sfatului Rău", de Amos Oz şi „Lumea secretă a nomenclaturii: Amintiri, dezvăluiri, portrete, de Vladimir Tismăneanu.
Editura Nemira a practicat reduceri între 50% şi 70%, iar cea mai scumpă carte, „Iureşul săbiilor", de George R. R. Martin a avut un preţ de 135,99 de lei, redus cu 50% faţă de preţul obişnuit. Cea mai scumpă carte de la Editura All a fost „Manualul Merck" (de la 229 de lei, la 195 de lei), iar cele mai ieftine cărţi au costat 10 lei. Editura a avut reduceri de 15%-50%.
Mare agitaţie a fost şi la standul Polirom, unde cititorii s-au călcat în picioare pentru un autograf de la Tudor Chirilă, pe cartea acestuia, „Exerciţii de echilibru", prezentată, la stand, de Florin Iaru şi Cristian Tudor-Popescu.
Reduceri mari la standul Adevărul
Editura Adevărul a avut unele dintre cele mai mari reduceri de la Târgul Gaudeamus. Cărţile din colecţia de lux au avut un discount de 50%, care i-a determinat pe cititori să achiziţioneze foarte multe titluri. Volumele din seria Jules Verne au costat 3 lei exemplarul, de la 12,99 lei. Preţul celor din colecţia National Geographic a fost redus: de la 14 lei la 6 lei. Volume imprimate cu mari titluri ale literaturii universale, semnate de Tolstoi, Dumas sau Dostoievski, au costat 5 lei, de la 12,99 lei. Romanele din categoria "cartea verde" au avut o reducere de la 10,99 lei la 5 lei, iar cele din categoria "cartea roşie", de la 10,99 lei la 8 lei.