Cerşetorul generos: un bărbat i-a răsplătit pe trecătorii miloşi cu bancnote de 100 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jonnie Wright a implorat îndurarea oamenilor grăbiţi care treceau pe lângă el într-o zi geroasă din preajma Sărbătorilor. Spre uimirea celor care s-au oprit să-i arunce în palmă mărunţiş, cerşetorul le-a înmânat tuturor plicuri în care au descoperit bani.

Jonnie Wright a împărţit din postura de cerşetor mai mult de 1.000 de dolari. Bărbatul originar din Des Moines, o localitate din statul american Iowa, a ajuns vedetă locală după ce oamenii răsplătiţi pentru bunătatea lor au povestit cunoscuţilor ceea ce li s-a întâmplat.

Cele 50 de plicuri oferite de cerşetor conţineau o scrisoare şi o bancnotă de 10 sau de 100 de dolari. Rob Taylor, una dintre persoanele „premiate“ de Wright cu 100 de dolari, a povestit cât de surprins a fost după ce a deschis plicul şi a găsit înauntru bani, relatează postul de televiziune CBS. „Am fost extrem de impresionat. Imediat după ce am descoperit banii din plic am sunat-o pe soţia mea şi abia am reuşit să-i explic ce mi se întâmplase, atât de emoţionat eram“, a povestit Taylor.

image

Însă biletul care însoţea bancnota dezvăluia faptul că cerşetorul era, de fapt, un om de afaceri din localitate, care şi-a propus să găsească o formă de a da înapoi oamenilor câte ceva din ceea ce a primit în viaţă. Gestul lui Wright nu s-a limitat la cei 1.000 de dolari. Acesta a dublat suma şi a făcut o donaţie pentru Bethel Mission, un adăpost pentru persoanele fără casă.

Nu a fost vorba de banii pe care i-am dat, ci mai mult un mod de a recunoaşte actul anonim al celor mulţi care fac acelaşi lucru, oameni care împart la rândul lor, zilnic, adesea dintr-un câştig modest, a explicat Wright. 

Jonnie Wright este preşedintele unei mici firme de consultanţă în vânzări fondate chiar de el.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite