Restaurantul din România care are ca tematică un grajd. Gică Popescu și Botezatu, printre clienți FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În municipiul Arad se află un restaurant care are ca tematică un hambar sau mai bine spus un grajd de cai. Florin Doroțiu este cel care l-a amenajat așa, deoarece fiica lui este pasionată de cabaline.

Interiorul restaurantului FOTO Florin Doroțiu
Interiorul restaurantului FOTO Florin Doroțiu

În local este creată și masa ei specială, iar în spatele acesteia se află pe perete un cal realizat din cuie.

Ca afacere acum dețin localul Grenier Brasserie, cu specific de vită. Am avut clienți din toate colțurile țării și nu numai. Mi-au călcat pragul și oameni cunoscuți din lumea fotbalului și a modei, cum este Gică Popescu și Cătălin Botezatu. Mă ocup de afacere, de creșterea fetiței, avem și un cal și un cățel, iar în ultima perioadă și de politică. Interiorul restaurantului este un proiect dedicat fetiței mele Sarah Maria și pasiunii ei pentru cai. Drept dovada că în local am creat masa ei specială, iar în spatele mesei un cal din cuie. Tematica localului e un hambar sau mai bine spus un grajd de cai”, mărturisește Florin.

De mic, arădeanul a fost pasionat de gastronomie. El făcea prăjituri de la vârsta de opt ani cu mama lui, iar după gătea cu prietenii de cartier. A început sportul de performanță la vârsta de șapte ani, a făcut judo 21 de  ani dintre care o perioada de șase ani la Steaua București.

A lucrat în Ministerul Justiției timp de zece ani la trupele de intervenție ( mascați) dupa care și-a dat demisia ca să se ocupe de afacerea familiei. A fost manager la două restaurante, iar apoi l-a deschis pe a lui, care are un interior spectaculos.

Florin spune că toate rețetele care se fac la local sunt realizate de el, mai ales că are pasiunea pentru gătit.

­„Mă ocup de tot. De la meniu la tot ce ține de acest local. Eu am creat Grenier Brasserie, de pe strada Romanilor, de la zero. Mă bucur că pot să fac totul pentru fetița mea care locuiește de un an cu mine. Sunt divorțat de mama ei. Am o relație foarte frumoasă cu Sarah, în care ne povestim absolut tot. Plecăm în concedii noi doi, aleg să petrec timpul cu ea. Îmi doresc să realizez lucruri de care copilul meu să fie mândru. Timpul îl împart între muncă, adică restaurant, fiica mea și animale noastre de companie ”, mai adaugă Florin.

Cei care intră în restaurant sunt fascinați atât de preparate, cât și de amenajarea interioară.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite