Cum se prepară ciocolata Dubai, desertul care a cucerit planeta. Rețeta tinerei care face artă din cofetărie

0
Publicat:

De mai multe luni, ciocolata Dubai a devenit un desert extrem de căutat pe glob, grație combinației unice de ingrediente: ciocolată topită, cataif și pastă de fistic. Raluca Țîrcomnicu, o tânără din Pitești care face artă din cofetărie, a prezentat pentru ”Adevărul” rețeta sa pentru ciocolată Dubai.

Ciocolata Dubai, un desert delicios FOTO Raluca Țîrcomnicu
Ciocolata Dubai, un desert delicios FOTO Raluca Țîrcomnicu

Raluca a lăsat Occidentul pentru a face artă din cofetărie în oraşul ei, realizând torturi sculptate. Raluca Ţîrcomnicu s-a întors în România, făcându-și propriul laborator, după ce a lucrat nouă ani la Paris şi Londra. Raluca face artă din cofetărie, realizând torturi sculptate. Deserturile realizate de ea au fost recompensate de-a lungul anilor cu premii la nivel naţional şi internaţional. Iar de câteva săptămâni face și ciocolată Dubai.

Printre altele, Raluca a „construit“ barajul Vidraru în formă de tort, a realizat torturi în formă de halat medical sau mămăligă cu sarmale, iar cel mai mare tort făcut până acum este unul în forma unei maşini Range Rover, cântărind 60 kilograme şi având o lungime de 80 de centimetri.

”Acum două săptămâni am primit un mesaj de la o clientă care mă întreba dacă facem ciocolată Dubai. Nu am răspuns imediat, ci m-am uitat pe net să văd ce anume este ciocolata Dubai. Am răspuns apoi: “Nu încă”. Mi s-a părut o idee interesantă, și, chiar dacă profilul laboratorului este de torturi sculptate și nu ciocolaterie, m-am gândit să încerc măcar să văd ce gust are. Mai ales că tatăl meu este mare fan fistic. Am comandat doar o formă de ciocolată, pastă de fistic și cataif și m-am pus pe treabă. Am avut câteva încercări, pentru că nu m-a mulțumit la început grosimea stratului de ciocolată, care acoperea gustul umpluturii. Apoi a trebuit să găsesc echilibrul perfect pentru vâscozitatea umpluturii. Atunci când am anunțat pe rețelele de socializare că putem face această ciocolată, sperăm sincer să am câțiva doritori. Însă mare mi-a fost mirarea să primesc o avalanșă de mesaje, ajungând la peste 100 de comenzi”, povestește Raluca Țîrcomnicu.

De ce ingrediente aveți nevoie

Pentru a prepara delicioasa ciocolată Dubai aveți nevoie de 280 grame ciocolată cu lapte, 180 grame fidea pentru cataif, 10 grame de unt și 220 grame cremă de fistic.

”Se mărunțește cataiful și se prăjește într-o tigaie împreună cu untul. Se amestecă cataiful prăjit cu pasta de fistic, până devine un amestec omogen. În prealabil se pregătește o cochilie de ciocolată, prin topirea ciocolatei și turnarea în formă de policarbonat sau silicon. În interior se introduce și se nivelează compoziția de cataif cu pasta de fistic, iar apoi se toarnă ciocolata topită pentru a crea “capacul” ciocolatei. Se lasă la răcit, pentru a se întări ciocolata, iar apoi se degustă cu multă poftă! Rezultatul este unul extrem de …crocant!”, explică tânăra specialistă în deserturi deosebite.

Absolventă în 2005 a Facultăţii de Limbi Străine de la Universitatea din Piteşti, specializarea Franceză-Engleză, Raluca Ţîrcomnicu are 37 de ani şi timp de nouă ani ani a lucrat pentru mai multe hoteluri de top din Paris (între 2007 şi 2012) şi de la Londra (între 2012 şi 2016), ajungând chiar să deţină funcţia de revenue manager.

La Paris şi-a descoperit pasiunea de a realiza torturi şi brioşe. La Londra a început să se perfecţioneze tot mai mult în realizarea brioşelor. Raluca a făcut cursuri cu unii dintre cei mai mari decoratori de torturi de pe planetă.

A lucrat în corporaţii, a urcat pe scara ierarhică, dar în acelaşi timp şi-a descoperit şi pasiunea pentru torturi sculptate. Încetul cu încetul, investea din ce în ce mai mult în pasiune şi a luat hotărârea să o transforme în meserie.

Raluca s-a hotărât să revină în România acum opt ani şi cu o parte dintre economii şi-a deschis afacerea.

Bucătărie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite