Mitsubishi Grandis şi Ford S-Max, două modele destinate tinerilor familişti
0Pe lângă design atrăgător, ambele maşini îţi oferă un spaţiu interior generos, portbagaj foarte încăpător şi până la şapte locuri Multă vreme am considerat că Multi Purpose
Pe lângă design atrăgător, ambele maşini îţi oferă un spaţiu interior generos, portbagaj foarte încăpător şi până la şapte locuri
Multă vreme am considerat că Multi Purpose Vehicle (MPV) era o simplă terminologie aplicată dubelor de transport de marfă, la care erau montate geamuri. Motiv pentru care multă lume a considerat că Renault a comis o mare greşeală atunci când a lansat, la începutul anilor '80, modelul Espace. În prezent, aproape că nu există producător auto generalist care să nu aibă inclusă în ofertă şi un monovolum.
Doi dintre giganţii auto mondiali, Mitsubishi şi Ford, sunt prezenţi în clasa monovolumelor de mari dimensiuni, unde mai activează "grei" precum Renault Expace, Volkswagen Sharan sau Chrysler Voyager.
Mitsubishi nu este chiar un necunoscător care a "aterizat" în clasa monovolumelor, Space Wagon fiind unul dintre primele modele lansate de producător, pe la jumătatea anilor '80. Construit pe succesul predecesorilor, precum Space Wagon sau Space Star, Grandis a fost lansat în 2004.
Cei de la Mitsubishi spun că Grandis îmbină o excelentă versatilitate, cu un stil care te face să întorci capul, la care se adaugă un design inteligent. Nu ştiu dacă este sau nu inteligent desenul caroseriei, însă primele două caracteristici chiar le-am încercat.
Desenul caroseriei este unul dintre cele mai reuşite din această clasă de autoturisme, unde majoritatea modelelor oferă spaţiu şi versatilitate, pentru că, la capitolul design, diferenţa între un monovolum şi un maxi-taxi este aproape insesizabilă. Mitsubishi Grandis chiar întoarce capetele pe stradă, pentru că arată destul de agresiv pentru o maşină destinată plimbării alături de familie. Cred că niciun tânăr, fan al compactelor sportive, nu s-ar simţi jenat să se plimbe într-un Grandis.
Dacă din faţă modelul respiră agresivitate, linia laterală este elegantă şi fluidă şi aduce foarte mult cu o maşină break. Spatele se termină brusc, tot ca la break-uri, însă nici aici eleganţa nu a fost uitată, stopurile fiind în centrul atenţiei, atât prin dimensiunile considerabile, cât şi prin faptul că folosesc tehnologia LED. Dacă mai adăugaţi şi o pereche de jante sport, obţineţi o maşină cu mult sex-appeal.
Fiind un model destinat "celor mulţi", Grandis are un spaţiu interior foarte aerisit, ingenios desenat, cu multiple spaţii de depozitare şi modalităţi de configurare. Contrar tendinţei generale, dispune de numai şase locuri, faţă de şapte oferite în general de celelalte monovolume, însă lipsa unui scaun în plus se traduce printr-un confort crescut pentru cei şase pasageri. Asta chiar dacă pe ultimele două scaune, montate în portbagaj, pot lua loc doar copii sau adulţi ceva mai puţin dezvoltaţi, din punct de vedere fizic.
Grandis, o maşină de familie cu sex-appeal
Oricum, să călătoreşti pe acel rând de scaune este comparabil cu o excursie cu autocarul pe ultimul rând de scaune, unde, vorba unui coleg, este "tangajul" mai mare. Practicul reprezintă un alt punct forte al maşinii, pentru că, în primul rând, Grandis este un monovolum, adică, spaţiu din belşug şi modularitate excepţională. Dacă primele două rânduri de scaune sunt fixe, cele din portbagaj pot fi demontate definitiv, operaţie de pe urma căreia rezultă un spaţiu destinat bagajelor de 940 de litri, mai mult decât suficient pentru deplasarea unei întregi familii.
Cu cele două scaune montate în portbagaj, volumul se reduce drastic, până la 320 de litri. Mitsubishi Grandis este un monovolum, însă performanţa reprezintă o prioritate, resimţită în special la propulsorul pe benzină de 2,4 litri. Însă nici motorizarea diesel de 2000 de centimetri cubi, împrumutată de la Volkswagen, nu lasă de dorit la acest capitol.
Cuplat la o cutie cu şase rapoarte, propulsorul de 140 de cai şi 310 de Newton metru reuşeşte să imprime o dinamică cu tente sportive caroseriei de aproape 1,7 tone. Şi asta mai ales după ce acul turometrului a trecut de 2000 de rotaţii pe minut. Demarajul de la 0 la 100 de kilometri pe oră se realizează în 10,8 secunde, în timp ce viteza maximă este de 195 de kilometri pe oră. Valori care cu siguranţă nu te lasă mut de uimire, însă valorile mai sus amintite nu sunt chiar jenante, mai ales că vorbim de o maşină cu veleităţi familiale. Producătorul anunţă un consum urban de 8,4 litri la sută, însă valoarea reală este undeva peste nouă litri, cel puţin în traficul de "zile mari" din Bucureşti.
Cu o gardă la sol redusă, o dinamică sport şi cu un design avangardist, Mitsubishi Grandis se distinge din multitudinea de monovolume aflate în prezent pe piaţă. Suspensia faţă, reglată sport, însă şi confortabilă, alături de direcţia precisă fac din condusul lui Grandis o plăcere. La capitolul siguranţă pasivă, Grandis beneficiază de aportul RISE, un sistem avansat care constă în ranforsarea habitaclului, astfel încât să-şi păstreze integritatea în caz de coliziune, şi de zone cu deformare controlată în caz de impact frontal sau lateral.
Ca echipamente în dotarea standard Grandis are airbag frontal şi lateral pentru şofer şi pasager, airbag cortină pentru primele două rânduri de scaune, centuri de siguranţă pretensionate cu limitare de forţă, MATC (Sistemul Activ de Control al Tracţiunii) sau MASC (Sistemul Activ de Control al Stabilităţii).
Ford S-Max, design şi versatilitate
Maşina anului 2007 în Europa nu se putea să nu lase o impresie bună la mai toate capitolele, pentru că adversari a avut de înfruntat cu duiumul. Monovolumul celor de la Ford a obţinut 235 de puncte, cu doar două mai mult decât Opel Corsa, însă nu trebuie să uităm că modelul celor de la Opel joacă într-o altă ligă.
Locul trei a fost adjudecat de Citroen C4 Picasso, cu 231 de puncte. În faza finală a competiţiei au mai participat Skoda Roomster, Honda Civic, Peugeot 207, Volvo C30 şi Fiat Grande Punto, clasate în afara podiumului, exact în această ordine.
Ford nu este la prima ispravă la acest capitol, pentru că producătorul a mai câştigat acest titlu în 1999 cu modelul Focus, în 1993 cu Mondeo, 1985 cu Scorpio şi 1981 cu Escort.
După o lungă perioadă de timp se poate spune că producătorul american a renunţat la obiceiul de a desena maşini anoste. Cu S-Max, Ford Europa chiar a dat lovitura la capitolul design, şi nu numai.
Spaţiul interior este mai mult decât suficient, iar asamblarea şi calitatea materialelor sunt la nivel de berlină premium. Şi chiar nu exagerez când categorisesc interiorul lui S-Max drept premium, pentru că nici preţul nu este mai prejos. Să revenim la desenul caroseriei, unul ce se apropie de nota maximă, ce reuşeşte să întoarcă privirile pe stradă. S-Max este primul produs influenţat de noua linie de design de la Ford, kinetic, şi asta se vede de la grila radiatorului şi până la stopuri, interiorul fiind, de asemenea, influenţat de noua tendinţă.
Habitaclul este spaţios, în configuraţia cu şapte scaune, pentru ca în cea clasică, cinci scaune, să fie aproape cavernos.
Cu cinci locuri, distanţa de la şezutul banchetei până la scaunele din faţă cred că depăşeşte un metru, dimensiuni care se traduc prin spaţiu generos chiar şi pentru persoane de peste 1,90 cm. Materialele de interior sunt de un nivel calitativ crescut. Panoul de bord are forme fluide, fără artificii inutile care fac să pară încărcat, iar instrumentarul de bord este ergonomic amplasat, fiecare buton fiind la îndemână.
Scaunele sunt şi ele ergonomic desenate, cu o tentă de sportivitate, ce penalizează şezutul, parcă un pic prea îngust. În mijloc nu este o banchetă propriu-zisă, ci trei scaune individuale, ceva mai mici ca dimensiuni, comparativ cu cele din faţă, însă spaţiul pentru cap şi picioare este uriaş.
Maşina avută în test nu dispunea de cele două scaune amplasate în portbagaj, aşa că nu vă pot spune dacă sunt sau nu confortabile.
Oricum, nu vă riscaţi să vă aşezaţi pe acele locuri un prieten de peste 1,80 cm pentru că sigur nu se va simţi confortabil, mai ales dacă îl plimbaţi vreo 500-600 de kilometri. Cu cele două scaune montate, portbagajul are dimensiuni de maşină din clasa mică, adică 285 de litri.
Suficienţi pentru o geantă diplomat şi, cel mult, o poşetă. Situaţia se schimbă radical dacă cele două scaune se demontează, portbagajul devenind o mică peşteră, de aproximativ 1200 de litri.
Dacă nici această dimensiune nu vă mulţumeşte, atunci pliaţi şi cele trei scaune din mijloc şi obţineţi un teren perfect de joacă pentru cei mici, de peste doi metri, adică 2325 de litri, suficient cât să cari acareturile întregii familii de şapte persoane. Asta cu condiţia ca restul membrilor să se deplaseze cu trenul, pentru că în maşină nu mai rămân decât două locuri, din cele şapte.
Siguranţă de cinci stele, motorizări pentru toţi
Ford S-Max a reuşit să surclaseze orice alt model din clasa sa, câştigând 36 de puncte şi cinci stele pentru siguranţă, plus patru stele pentru protecţia copiilor. Principalul vinovat, printre multiplele airbaguri, l-a avut sistemul Ford de Protectie Inteligenta (IPS), ce foloseşte mai multe sisteme de siguranţă care acţionează împreună pentru a proteja întreaga familie.
Structura caroseriei este rigidizată pentru o cât mai mare rezistenţă, iar airbagurile sunt omniprezente.
La şofer, la nivelul genunchilor, laterale pentru locurile din faţă, airbaguri tip cortină, centuri de siguranţă pretensionate, doar pentru locurile din faţă, cu prindere în trei puncte, coloana de volan şi pedale retractabile, în caz de coliziune sau tetiere active pentru locurile din faţă, toate ca dotări standard. Scaunele pentru copii ISOFIX reprezintă opţiunea cea mai sigură pentru transportul celor mai mici pasageri.
S-Max dispune de un sistem ISOFIX de ancorare în trei puncte pentru scaunele din margine ale rândului al doilea, iar dealerii Ford pot furniza scaune pentru copii de toate dimensiunile şi pentru toate vârstele. Motorizările destinate lui S-Max sunt patru la număr, oferta fiind începută de propulsorul de doi litri pe benzină, de 145 cai putere, cuplat la o cutie cu cinci rapoarte.
Tot pe benzină este şi motorul de 2,5 litri, turbo, de 220 de cai putere, cuplat la o cutie cu şase trepte. Cel mai mic propulsor pe motorină este cel de 1,8 litri şi 100 de cai putere, în timp ce varianta de top diesel este motorul de doi litri şi 140 de cai putere, iar cutia are şase trepte de viteză.
Cel mai ieftin S-Max este în varianta de echipare Ambiente, care are preţuri ce încep de la 18.290 euro, urmează varianta Trend, cu preţ începând de la 19.180 euro, iar variantele de top, Titanium, au preţuri de achiziţie începând de la 20.990 euro. Toate preţurile sunt fără TVA.