Mazda MX-30 poate fi precomandat şi în România de la 33.900 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mazda mx-30

Primul model electric de serie Mazda, Mazda MX-30, lansat recent la Salonul Auto de la Tokyo poate fi deja precomandat şi în România. Mazda MX-30 este disponibilă într-o variantă specială pentru lansare, cu un pachet bogat de dotări, la un preţ de 33.900 euro cu tva inclus.

Modelul se diferenţiază semnificativ faţă de alte maşini electrice prin obiectivul declarat de a păstra plăcerea de a conduce specifică Mazda, un argument în acest sens fiind distribuţia ideală a greutăţii de 50:50 între axe.

Printre dotările standard ale noii Mazda MX-30 se numără jante de aliaj de 18”, faruri LED adaptive cu sistem de spălare, vopsea Ceramic Metallic, scaune faţă electrice din material textil şi piele, încălzite, cu funcţie de memorie, climatizare automată, ornamente din plută pe consola centrală, proiecţie laser pe parbriz, conectivitate Apple Carplay şi Android Auto, senzori de ploaie şi de lumină, display central de 8,8”, cameră video pentru marşarier, senzori de parcare faţă-spate, recepţie radio digitală (DAB), sistem de navigaţie integrat şi geamuri fumurii spate.

La capitolul siguranţă, modelul va include unele dintre cele mai noi tehnologii oferite de Mazda, prin asistentul inteligent de frânare în oraş (SCBS), sistemul de avertizare la depăşirea banzii de rulare (LDWS), sistemul de recunoaştere a semnelor de circulaţie (TSR), sistemul de  asistenţă pentru menţinerea benzii de rulare (LKA), asistentul inteligent de frânare (SBS), pilotul automat adaptiv Mazda (MRCC), sistemul E-Call pentru urgenţe şi alarma de efracţie, iar pentru siguranţa pasivă modelul este dotat cu un set complet de airbag-uri, inclusiv pentru genunchii şoferului.

Modelul va avea garanţia de 3 ani în limita a 100.000 de km, în timp ce a bateriei va fi de 8 ani în limita a 160.000 de km. Mazda MX-30 poate fi precomandată deja la toţi dealerii Mazda din România şi se estimează că primele unităţi vor fi livrate în a doua jumătate a anului 2020.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite