Armata americană pregăteşte soldaţii telepatici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata americană lucrează la un proiect la limita literaturii „science-fiction". Specialiştii vor să realizeze căşti speciale care-i vor ajuta pe soldaţi să comunice telepatic unii cu ceilalţi.

Tehnologia va folosi electrozi montaţi pe cască pentru a decoda ceea ce gândesc soldaţii. Acele coduri vor fi transmise către un microcomputer, care le va spune dacă pot înainta fără probleme spre ţintă. Computerul va trimite mai departe aceste informaţii şi celorlalţi soldaţi, scrie „The Daily Mail".

Proiectul este finanţat de către Agenţia pentru Proiecte de Cercetare a armatei americane (DARPA), iar momentan costurile sunt estimate la 4 milioane de dolari. Ei lucrează cu oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California pentru a dezvolta telepatia sintetică şi se estimează că proiectul va fi terminat în 2017.

Momentan, statisticile oferă o acurateţe de 45%, în mare parte în privinţa comenzilor simple, cum ar fi chemarea unui elicopter la faţa locului sau avertizare asupra prezenţei unui inamic.

Organizaţiile de protejare a drepturilor omului nu privesc cu ochi buni acest lucru, deoarece spun că tehnologia ar putea fi folosită pentru ascultarea gândurilor.

Intră în comunitatea Adevărul Life de pe Facebook. CLICK AICI

Banner Adevărul Life
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite