Vin și vești bune pentru Simona Halep. ANAD: Arbitrii de la TAS pot să anuleze complet decizia ITIA
0Simona Halep a fost suspendată în urmă cu o săptămână pentru o perioadă de 4 ani de tribunalul Sport Resolutions, decizie făcută ratificată și făcută publică de ITIA. Următorul pas al sportivei este să înainteze apel la TAS, unde, spune ANAD, pedepasa poate fi anulată complet.
Reprezentanții Agenţiei Naţionale Anti-Doping au explicat care este protocolul mai departe pentru sportiva noastră, dar și posibilele scenarii de la TAS. Simona Halep și avocații săi pot merge pe varianta unei apărări neschimbate față de cea prezentată în prima instanță sau pe înaintarea altor dovezi față de cele expuse deja la Londra. Astfel, Simona Halep poate scăpa complet de pedeapsa de 4 ani, dictată la Londra, sau poate avea o suspendarea diminuată, în funcție de ceea ce se va decide la Lausanne.
Procedurile de la TAS, explicate de ANAD
"Aşa cum este prevăzut în decizia emisă de Sport Resolutions în cazul Simonei Halep, punctul 384, decizia poate fi contestată în integralitate sau parţial. Potrivit Regulamentului de Arbitraj Anti-Doping al TAS, coroborat cu prevederile Codului TAS (Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne) şi jurisprudența acestuia, obiectul apelului poate fi anularea totală sau parțială a unei decizii.
De asemenea, conform codului TAS, completul de arbitri (sau Arbitrul Unic) are competența de a judeca de novo în fapt şi în drept, ceea ce presupune o judecată devolutivă, la fel ca în calea de atac a apelului din dreptul civil român. Arbitrii TAS pot pronunța o hotărâre prin care poate să înlocuiască decizia atacată sau să anuleze decizia şi să trimită spre rejudecare instanței de fond.
Președintele de complet hotărăște
Președintele de complet poate solicita, din oficiu sau la solicitarea părților, administrarea de noi probe (martori, înscrisuri, expertize etc) sau, după caz, să considere suficiente probele existente (administrate deja în fața tribunalului care a pronunțat decizia atacată) şi să se pronunțe doar în baza acestora, la care se adaugă audierea la TAS.
Aceasta din urmă poate fi solicitată, din nou, de către părți, dar completul arbitral poate decide totuși că este suficient de lămurit doar în baza înscrisurilor de la dosar", au explicat cei de la ANAD, pentru Antena 3 CNN.