VIDEO Patru ani de la o tragedie uriaşă: Ekeng şi-a dat viaţa pentru Dinamo. Ce s-a ales de familia lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patrick Ekeng s-a stins la doar 26 de ani
Patrick Ekeng s-a stins la doar 26 de ani

Camerunezul s-a stins în timpul unui meci Dinamo - Viitorul (3-3), la 7 minute şi 30 de secunde după intrarea sa pe teren. Ce a urmat, ulterior, a fost un coşmar din toate punctele de vedere.

În plină pandemie, lumea fotbalului românesc a fost preocupată, ieri, de coordonatele reluării campionatului. Aşa că, din păcate, a trecut, oarecum neobservată, data de 6 mai, când s-au împlinit patru ani de la moartea camerunezului Parick Ekeng. 

Mijlocaşul de 26 de ani s-a prăbuşit pe gazon, în minutul 70, al unui meci de campionat, Dinamo - Viitorul, desfăşurat în „Ştefan cel Mare“. Şi nu s-a mai ridicat! Decesul a fost pronunţat la spital. Cauza morţii? Un stop-cardio respirator.

La finalul anului trecut, procesul ce vizează moartea fotbalistului Patrick Ekeng a fost repus pe rol de Judecătoria Sectorului 2, magistraţii solicitând Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti mai multe documente. Dosarul vizează cazul de ucidere din culpă în care e implicată Elena Mihaiela Duţă, medicul de pe ambulanţa care l-a preluat pe Patrick Ekeng, după ce acesta s-a prăbuşit pe teren. Martorii oculari au relatat că medicul Mihaiela Duţă de pe ambulanţa Puls a intervenit foarte târziu.

Dinamo a refuzat să plătească salariile jucătorului!

În mai 2019, la trei ani după tragedia petrecută pe stadionul din „Ştefan cel Mare“, cei de la „Fanatik“ au dat de Nathalie, soţia fostului dinamovist. Deşi formaţia bucureşteană a susţinut că a cheltuit 70.000 de euro pentru înmormântarea şi repatrierea corpului lui Ekeng, soţia acestuia, care a rămas cu doi copii, s-a arătat revoltată de comportamentul oficialilor clubului. Iată ce a declarat Nathalie pentru sursa citată:

*Nici până în ziua de azi nu ştiu ce s-a întâmplat cu Patrick.

*Când mă trezesc, mă uit la cei doi copii şi atribuţiile de tată pe care le avea el îmi revin tot mie. Nu îmi este uşor să fiu şi mamă şi tată în acelaşi timp. Ştiu că Dumnezeu va avea grijă de mine şi de copiii. Cu munca nu îmi este uşor.

*Cel mic nu ştie ce s-a întâmplat şi că tatăl său a decedat. Singurul contact de la Dinamo îl am cu antrenorul Mircea Rednic. Cu el vorbesc destul de mult şi este cu adevărat o persoană bună. Este singura persoană de la Dinamo cu care vorbesc.

Mai departe, potrivit „Fanatik“, Nathalie s-a plâns de faptul că Dinamo nu i-a oferit decât 5.000 de euro, deşi clubul anunţase că va onora întreg contractul pe care Patrick Ekeng îl avea. Fotbalistul avea un salariu de 6.500 de euro pe lună şi mai avea opt luni de contract, în momentul decesului.

Nathalie, poze şi filmări pe reţelele de socializare

În ciuda discursului ei emţionant cu reporterii „Fanatik“, soţia lui Ekeng pare că a trecut peste tragedia din 2016. Sursa citată nota, într-un alt articol, faptul că femeia postează de Instagram fotografii care mai de care mai sexy, dar şi filmuleţe în care apare dansând şi cântând. Se îmbracă provocator şi iese în cluburi, alături de prietenii săi.

VEZI MOMENTUL ÎN CARE PATRICK EKENG S-A PRĂBUŞIT PE GAZON

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite