VIDEO Opt goluri, două eliminări şi victoria 1000 pentru Real, 6-2 cu Malaga. Sărbătoarea Barcelonei se amână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ronaldo a marcat un gol şi a ratat un penalty
Ronaldo a marcat un gol şi a ratat un penalty

La 11 puncte în spatele Barcelonei, cu patru etape înainte de final, orice pas greşit al Realului trimite titlul în curtea catalanilor. Fiesta blaugrana s-a mai amânat, pentru că aseară Malaga n-a avut nicio şansă pe “Bernabeu”, după 2-6 cu un Real dezlănţuit.

Teoretic, puteam asista la o semifinală de Liga Campionilor. Mai bine că n-a fost, pentru că Malaga n-a părut deloc un adversar pe măsura „galacticilor”, spre deosebire de Borussia Dortmund...

Aseară, într-un meci din etapa a 36-a, devansat însă pentru că Real joacă pe 17 mai finala Cupei Spaniei, cu Atletico, "albii" au călcat în picioare echipa lui Pellegrini. 

Albiol, la primul gol din 2009, a deschis scorul în minutul 3, Santa Cruz (15) a stârnit câteva murmure în tribune, cu golul egalizator, dar totul a curs apoi normal. Mai ales după eliminarea lui Sanchez (21), care adus un penalty ratat de Ronaldo (22), dar şi accidentarea goalkeeper-ului Cabalero.  

Portughezul şi-a luat apoi revanşa (26), cu o reluare din 4 metri, după o “indirectă”, iar Ozil a făcut 3-1, în minutul 33. Antunes a redus din diferenţă, cu o execuţie de senzaţie, dar în prelungirile primei reprize Benzema a îndeplinit o simplă formalitate, după o pasă a lui Ronaldo. 

În partea secundă, Realul a mai punctat de două ori, prin Modric (63) şi Di Maria (90+1), dar Malaga îl pierduse în minutul  73 şi pe Demichelis, pentru cumul de cartonaşe. 

Scor final 6-2 pentru Real, care a aniversat victoria cu numărul 1000 în prima ligă spaniolă. 

Sâmbătă, „galacticii” o întâlnesc pe Espanyol, şi au iarăşi sabia deasupra capului. Dacă nu câştigă pe „Cornella El Prat”, Barcelona ia titlul. 

VEZI AICI REZUMATUL PARTIDEI REAL-MALAGA 6-2

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite