VIDEO La 35 de ani, Raul face furori în Qatar. Ultimul lui gol dovedeşte că a rămas acelaşi atacant inteligent şi oportunist
0
Spaniolul e genul de jucător care s-a născut pentru a marca şi pentru a fi lider. A lăsat o amprentă atât de evidentă pe istoria Realului încât unii au numit clubul „Raul Madrid“. În Qatar, vârful e şeful vestiarului şi salvatorul echipei în momentele decisive, după cum s-a văzut şi marţi seară.
Venind după o înfrângere şi presată de victoria ocupantei locului 2, Lekhwiya, echipa lui Raul avea mare nevoie de victorie pentru a-şi păstra statutul de favorit la câştigarea titlului.
Al-Sadd a deschis scorul în minutul 21, prin Youssef Ahmed, însă s-a văzut egalată de iranianul Hadi Aghili, care a înscris din penalty (54). Când părea că Al-Sadd va bifa încă un meci fără victorie, Raul a tranşat lucrurile. Spaniolul a înscris, după o acţiune în care l-a făcut „invizibil“ pe fundaşul care l-a marcat şi a fost ajutat şi de o gafă a portarului:
Al-Sadd e lider în Qatar cu 34 de puncte, având un avans de şase puncte faţă de Lekhwiya cu nouă etape înainte de final. În clasamentul golgheterilor, Raul a adunat şase reuşite, cu trei mai puţine decât Sebastian Soria, care e pe primul loc.